luni, martie 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Protest cu pudră de cacao și noroi aruncate pe bazilica Sfântul Marcu din Veneţia

Activişti pentru climă au folosit extinctoare de incendiu pentru a pulveriza pudră Nesquik pe faţada laterală din partea dreaptă a bazilicii Sfântul Marcu din Veneţia şi noroi lichid pe coloanele acestui monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO într-un nou demers organizat pentru a atrage atenţia asupra urgenţei climatice şi pentru a impulsiona guvernele să acţioneze, informează agenţia de presă italiană ANSA, preluată de Agerpres.

Protestul a fost orchestrat de şase membri ai mişcării Last Generation în cadrul campaniei „Fondul de reparaţii” (Fondo Riparazione).

Activiştii au etalat de asemenea bannere şi fotografii în care apar 12 membri ai grupării Last Generation care au primit joi un ordin de restricție obligatorie la reşedinţă în urma unui protest organizat pe autostrada Roma-Civitavecchia acum câteva zile şi în urma căruia au fost arestaţi.

Activiştii au spus că protestul lor este o „alarmă de incendiu”. „Ne aflăm aici pentru a acţiona alarma de incendiu”, au spus activiştii. „Este un protest nonviolent. Veneţia se scufundă pentru că guvernele noastre nu au luat măsuri pentru combaterea încălzirii climatice”, au continuat ei.

„Astăzi, voi cei care sunteţi aici ca să faceţi fotografii şi să vizitaţi biserica sunteţi privilegiaţi. Sunteţi ultimii care veţi putea vedea biserica aceasta deasupra nivelului mării”, au mai spus ei în încheierea mesajului. În timp ce persoanele prezente în piaţă au criticat acţiunea de protest, un turist francez împreună cu fiica lui s-au alăturat protestului.

Ministrul Culturii, Gennaro Sangiuliano, a condamnat vehement protestul, pe care l-a descris drept „un gest execrabil şi incalificabil” şi o „desfigurare a unuia dintre cele mai ilustre simboluri ale patrimoniului cultural naţional şi care trebuie sancţionat cu fermitate”.

Foto: Twitter

Politica