sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Portul Izmail, lovit de drone. O persoană a fost ucisă

Portul Izmail de pe malul ucrainean al Dunării a fost din nou ținta atacurilor rusești cu drone, scrie presa din Ucraina. O persoană și-a pierdut viața după ce furgoneta în care se afla a fost lovită, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper. Cel puțin opt persoane au fost rănite, potrivit rapoartelor oficialilor regionali de joi dimineață, scrie digi24.ro care citează Kyiv Independent.

În regiunea Donețk, atacurile rusești au rănit două persoane în Avdiivka, una în Andriivka și alta în Nelipivka, a raportat Administrația militară a regiunii Donețk.

Loviturile rusești asupra satului Podoly din districtul Kupiansk din regiunea Kharkiv Oblast au rănit două femei în vârstă de 58 și 49 de ani, a declarat guvernatorul Oleh Syniehubov.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Două persoane au fost rănite în urma unor lovituri cu rachete rusești asupra zonei Seredyna-Buda din regiunea Sumy, a raportat administrația militară regională.

Regiunile Cernihiv, Dnipropetrovsk, Herson, Lugansk, Mikolaiv, Khmelnițki și Zaporojie au fost, de asemenea, atacate, dar oficialii locali nu au raportat victime. Apărarea ucraineană a doborât 15 din cele 18 drone-kamikaze Shahed lansate de Rusia în cursul nopții, vizând în principal regiunile Odesa și Khmelnițki.

Foto: arhivă

Politica