sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Grădinițe noi în Strehaia

Două grădinițe din orașul Strehaia au fost reabilitate, modernizate și dotate cu mobilier nou. Au și fost primite toate avizele necesare astfel încât cele două unități să îi poată primi pe preșcolari. Investițiile au fost realizate din fonduri guvernamentale, în cadrul Programului Național de Dezvoltare.

Este vorba despre o grădiniță cu program prelungit, situată pe strada Eroilor nr.3, lângă Casa de Cultură, care are o capacitate de 40 preșcolari și o alta cu program normal, situată pe strada Republicii nr. 88, cu o capacitate de 25 preșcolari, după cum informează reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Mehedinți.

Potrivit acestora, ambele unități de învățământ corespund tuturor cerințelor actuale de spațiu, utilități, au grupuri sanitare și spații de joacă interioare și exterioare, iar Grădinița cu Program Prelungit are cabinet medical, bucătărie și spălătorie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Îl felicit pe primarul Ioan Giura pentru aceste investiții de care copiii se vor bucura cel mai mult în cel mai scurt timp!

În perioada următoare se vor finaliza lucrările în cazul altor două grădinițe din oraș, dar și cele de la Spitalul Orășenesc!

Investițiile în educație și în sănătate sunt investiții pentru viitorul comunității, iar primarul Ioan Giura își onorează cu succes toate promisiunile pe care le-a făcut locuitorilor din Strehaia, încă din anul 2016!

Mă bucur că am putut fi alături de domnia sa și împreună cu colegii din cadrul PSD Mehedinți, ne-am consultat și am sprijinit aceste investiții, inclusiv cele din infrastructura rutieră, rețeaua de apă și cea de canal!

În continuare, în Strehaia, se va investi în sistemul de învățământ! Sunt proiecte în curs de implementare pentru Liceul “Matei Basarab” și pentru Școala Gimnazială “Mihai Viteazu”.

Felicitări și locuitorilor din Strehaia pentru că îl susțin pe primarul Ioan Giura și iată, acolo, lucrurile merg foarte bine, în interesul tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Politica