sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Avansări în grad de Ziua Națională a României

Astăzi, 29 noiembrie a.c. s-a desfășurat festivitatea de înaintare în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad a ofițerilor și subofițerilor, care în activitatea desfășurată, s-au distins prin modul de executare a misiunilor, rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă.

Din ordinul comandantului Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova, colonel MIREA Cosmin au fost avansaţi în grad 2 ofițeri și 21 subofițeri.

Acestora li s-au înmânat noile grade însoțite de felicitări din partea conducerii Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova pentru profesionalismul de care dau dovadă zilnic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, 102 cadre ale unităţii au fost recompensate cu citare prin Ordin de Zi pe Unitate, diplome de merit, felicitări și mulțumiri pentru activitatea desfășurată, conform regulamentelor militare.

În conformitate cu prevederile legale și a regulamentelor militare, jandarmii pot fi înaintaţi în grad înainte de termen, de Ziua Armei, pe data de 3 Aprilie şi de Ziua Națională a României, pe data de 1 Decembrie.

Felicitări tuturor celor avansaţi și mult succes în continuare!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu PubliculGruparea Mobilă de Jandarmi Craiova

“Astăzi, 29 noiembrie a.c., în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a avut loc festivitatea de înaintare în gradul următor a 20 de subofiţeri şi a unui maistru militar, înaintea expirării stagiului minim.
Această recunoaştere vine ca o apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor excepţionale obţinute de către aceşti membri ai jandarmeriei.
Pentru militari, acest eveniment reprezintă un semn de preţuire pentru efortul constant şi devotamentul lor faţă de ţară.
Comanda unităţii a transmis felicitări călduroase celor avansaţi, apreciind munca depusă şi exprimând recunoştinţa pentru profesionalismul de care au dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Felicitări stimaţilor colegi şi mult succes în îndeplinirea misiunilor viitoare!” – comunicat IJJ Vâlcea.

Politica