vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

I-au furat porcul din coteț

Un oltean s-a trezit dimineața fără porcul din coteț. Disperat, omul a sunat la Poliție. Oamenii legii au stabilit că porcul fusese furat și au întocmit dosar penal.

„În fapt, la data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 85 de ani, din comuna Morunglav, județul Olt, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras o suină.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, în noaptea de 25/26 noiembrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate, de unde ar fi sustras o suină, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii au dat de urma vinovaților. Unul dintre ei a și fost reținut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, poliţiştii au identificat un tânăr de 28 de ani, din comuna Oboga și un bărbat de 39 de ani, din comuna Osica de Sus, bănuiți de comiterea faptei. După administrarea probatoriului, în seara zilei de 27 noiembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, mai transmite IPJ Olt.
Porcul a fost găsit în comuna Bujoreni, județul Vâlcea. Polițiștii i l-au dus înapoi olteanului păgubit.

Politica