sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Acțiuni ale polițiștilor doljeni pentru reducerea riscului rutier

În ultimele 48 de ore, polițiștii doljeni au acționat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 525 de persoane, fiind controlate și aproximativ 400 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 321 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, au fost reținute 35 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 16 infractiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea Anastasia) respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Astfel, în urma acțiunii, polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Băilești, a fost depistat de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești în timp ce conducea un autoturism pe strada Meseriași, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost fost condus la o unitate medicală unde a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

De asemenea, un bărbat din municipiul Craiova a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numerele montate aparțin altui autoturism. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Politica