miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Iohannis ar vrea funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politici de securitate

Președintele Klaus Iohannis vizează numirea în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politici europene în viitoarea Comisie Europeană care se va forma după alegerile europarlamenare din vara anului viitor, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse politice europene.

Dorința președintelui a fost deja comunicată liderilor coaliției. După alegerile europarlamentare programate în iunie 2024, numirile în viitoarea Comisie se vor face în funcție de ponderea politică a marilor grupuri politice: populari (PPE), socialiști (PES) și liberali (Renew Europe).

”Dacă președinția viitoarei comisii europene va fi deținută tot de către PPE, ca și până acum, atunci sunt puține șanse ca a doua funcție ca importanță din Comisie, cum este cea de înalt reprezentant, să fie deținută tot de către un reprezentant al popularilor, cum este cazul domnului Iohannnis”, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totuși, dacă se va ajunge aici, președintele Klaus Iohannis va avea nevoie de susținerea premierului Ciolacu, scrie g4media.ro Numirea în Comisie se face tehnic de către Guvern, după ce în prealabil este negociată în Consiliu European și între marile grupuri politice. Președintele Iohannis își încheie oficial mandatul în decembrie 2024. Procedurile pentru formarea viitoarei Comisii Europene s-ar putea prelungi până în toamna anului viitor.

Potrivit unor surse liberale, organizarea Congresului PPE la București înaintea alegerilor europarlamentare ar avea legătură tot cu dorința lui Klaus Iohannis de deveni Înalt Reprezentant UE pentru politică externă. Președintele Iohannis ar spera să fie anunțat în tandem cu viitorul candidat la președinția Comisiei Europene.

Klaus Iohannis a luat în calcul până acum mai multe funcții importante la Bruxelles, între care președinte al Consiliului European (care reunește șefii de stat și de guvern din UE, unde se adoptă deciziile politice)  și secretar general NATO.

Postul este ocupat, în prezent, de Josep Borrell (în funcție din 2019) – partidul de stânga din Spania. A fost președintele Parlamentului European (2004 – 2007). A fost ministru de Externe și ministru al Lucrărilor Publice în Spania.

Politica