vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nu mai sunt bilete de tren spre litoral și Valea Prahovei-Brașov

CFR anunță că în condițiile în care a suplimentat deja numărul vagoanelor nu mai sunt bilete disponibile la trenurile de zi spre litoral și Valea Prahovei-Brașov, relatează Agenția de presă Rador. Aproape pline sunt și garniturile spre Suceava și Craiova, atenționează Compania.

Pentru ruta București-Constanța au fost puse în circulație 12 perechi de trenuri, iar pentru stațiunile Prahovene sunt în grafic 18 perechi, toate la capacitatea maximă admisă de 15 vagoane, a explicat pentru RRA, Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt CFR Călători.

”Practic, trenurile de zi deja sunt complet rezervate, sunt suplimentate la capacitatea maxim tehnic disponibilă. De altfel, CFR Călători în această perioadă circulă cu întregul parc de vagoane și locomotive tehnic disponibil. În acest moment pentru perioada acestei minivacanțe vor fi minim 12 perechi de trenuri care vor conecta Bucureștiul de Constanța. De asemenea, 10 perechi de trenuri vor conecta Constanța de restul litoralului, cu schimbare în Constanța. Brașovul circulă cu întreaga sa capacitate, respectiv 18 perechi de trenuri zilnic”, anunță Adrian Vlaicu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru turiștii care vor pleca la mare cu mașina, taxa de pod de la Fetești pe Autostrada Soarelui va fi suspendată începând de joi, 1 iunie, pentru că se lucrează, în continuare la Podul Fetești.

Foto: CFR Călăto

Politica