A fost prelungită perioada de înscriere pentru Bacalaureat

Ministerul Educaţiei a decis, marţi seară, prelungirea perioadei în care se pot încheia mediile elevilor din clasele a XII-a, XIII-a şi de la seral. Astfel, situaţia şcolară trebuie finalizată până pe 9 iunie, nu până pe 2 iunie, cum era până acum. De asemenea, se prelungeşte până pe 9 iunie perioada de înscriere pentru Bacalaureat, dar calendarul examenului rămâne neschimbat.

„A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 – 2023, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, situaţia şcolară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023”, a anunțat Ministerul Educaţiei, citat de digi24.ro

Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte înscrierile la examenul naţional de Bacalaureat 2023, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin nota 28.142/2023, informaţii privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de Bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfăşurare a probelor de evaluare a competenţelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfăşurare a probelor scrise ale Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a”, a mai precizat Ministerul.

Examenul de Bacalaureat este programat să înceapă pe 12 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a este programată pe 19 şi 21 iunie.

Populare

Recomandări

Anunț

S-a pierdut Certificat de Înregistrare - C.U.I - 33802213,...

Flagrant cu jocuri de noroc organizate ilegal la un local din Râmnicu Vâlcea

Marți, 26 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Râmnicu Vâlcea ...

Bani falși, vânduți pe internet

Bani falși sunt vânduți pe internet. Ofertele sunt publicate...

Alb-albaștrii l-au făcut, din nou, de râs pe Mihai Rotaru

CSU Craiova a început cu stângul meciurile din Cupa...