sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Poliția a împărțit bomboane și baloane copiilor

Poliția orașului Vânju Mare și Poliția orașului Baia de Aramă din județul Mehedinți au organizat activități pentru sărbătorirea Zilei Poliției Române care are loc în 25 martie 2023.

Astfel, mai mulți elevi, împreună cu cadrele didactice din cadrul mai multor unități de învățământ din orașul Vânju Mare și din cadrul Colegiului Tehnologic Constantin Brâncoveanu Baia de Aramă au asistat la programul oferit de polițiștii mehedințeni, au primit baloane, bomboane și pliante.

Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentanții Biroului pentru protecția Animalelor le-au povestit copiilor cum să protejeze animalele, precum și obligațiile pe care și le asumă atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe.

De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat copiilor autospecialele și aparatele utilizate în teren. Elevii au fost încântați de tehnica din dotarea mascaților, dar și de autospecialele de poliție rutieră și instrumentele polițiștilor criminaliști.

Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție.

”La finalul activității, aceștia au primit bomboane, baloane și obiecte promoționale, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență,  pentru siguranța tuturor cetățenilor”, a anunțat IPJ Mehedinți.

Politica