marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sorin Cârțu, mulțumit după egalul cu FCSB: „Echitabil până la urmă”

Sorin Cârțu spune că punctul obținut de elevii lui Eugen Neagoe, pe Arena Națională, este unul echitabil, ținând cont de faptul că CSU Craiova a făcut două reprize total diferite, împotriva celor de la FCSB.

„(n.r. de ce nu a câștigat Universitatea Craiova) Pentru că în repriza a doua nu am mai avut evoluția din prima repriză. Echitabil până la urmă scorul, meciul a fost așa cam împărțit. Bine, mă… (n.r. legat de faptul că cei de la FCSB au cerut un penalty la un duel între Ivan și Edjouma). Noi când jucăm cu ei, la ei acasă, întotdeauna ne dau arbitri pe care nu îi știm. Cred că nu ne-a arbitrat niciodată băiatul ăsta. Când vin la noi, numai FIFA, numai arbitrii ăia buni, să nu se facă încercări cu alții, știi? Am avut golul doi anulat. Așa a fost și faza aia, înseamnă că nu a fost penalty, nu sunt doar ochii arbitrului de centru”, a spus Sorin Cârțu, potrivit ProSport.

Președintele trupei din Bănie a vorbit și despre decizia lui Edi Iordănescu de a-l lăsa acasă pe Andrei Ivan. Selecționerul a vrut să se bazeze pe alți atacanți, dar Sorin Cârțu spune că fotbalistul de la CSU merita să fie convocat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În prima repriză toți jucătorii au jucat foarte bine. Eu zic că a greșit Edi (n.r. că nu l-a convocat pe Andrei Ivan), dar nu stau acum să comentez, să fac nu știu ce polemică. Eu nu știu despre așa ceva, dar acum, deciziile lui, nu întru în polemici de felul ăsta. Eu, dacă aș fi fost antrenorul echipei națioanale, îl convocam pe Ivan. Acum, el e antrenorul echipei naționale. Trebuie să se gândească (n.r. Ivan la titlu în acest sezon), noi ne-am gândit tot timpul. Poate a vrut să se elibereze de presiune. Întotdeauna obiectivele de bază în începutul campionatului, campionatul și Cupa”, a mai declarat președintele alb-albaștrilor.

Politica