Un copil de 6 ani și-a comandat de mâncare de 1000$ de pe telefonul tatălui

Un copil în vârstă de șase ani a comandat mâncare, la domiciliu, de pe telefonul tatălui său, în valoare de 1.000 de dolari. Puștiul a fost lăsat să se joace pe mobil aproximativ jumătate de oră, iar tatăl lui spune că nu a sesizat nimic suspect. Abia când soneria a început să se audă încontinuu, și-a dat seama ce s-a întâmplat, scrie digi24.ro Copilul, în schimb, spune că îi era foame, așa că a comandat creveți, pizza, sandvișuri și foarte multă înghețată. Întâmplarea a avut loc în Michigan, Statele Unite ale Americii. 

”Petrecem puțin timp împreună, tată și fiu. Mama era la film cu prietenele ei. S-a jucat pe telefonul meu pentru aproximativ 30 de minute și nu am suspectat nici o secundă ce urma să facă”, spune tatăl.

Copilul a realizat că îi este puțin foame, așa că a folosit telefonul ca să rezolve această problemă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tatăl copilului: Cinci porții mari de creveți, nenumărate sandvișuri, înghețată și cartofi cu chilli și brânză, sarmale de orez în foi de viță…

Copilul: Îmi era atât de foame.

Tatăl copilului: Îți era poftă de pizza în valoare de $539, nu?

Copilul: Da.

Tatăl nu bănuia nimic atunci când curierii au început să vină să livreze mâncare.

Tatăl copilului: Soneria de la ușă nu se mai oprea. Suna non stop. În decurs de 5 minute a comandat mâncare de la toate restaurantele din oraș.

Micuțul de 6 ani și-a pierdut toate economiile.

Tatăl copilului: A trebuit să îi spargem pușculița să luăm banii și să îi explicăm: bancnota asta de $20 acoperă câteva sandvișuri, bancnota asta de $20 acoperă cartofii cu chilli și brânză…

Copilul: Mi-a mai rămas un cent.

Tatăl lui atrage atenția părinților care își lasă telefoanele copiilor fără să îi supravegheze.

Tatăl copilului: Ai crede că nu o să facă asta copilul tău, că o să intre în aplicația în care intră mereu și nu ai nici o idee…

Populare

Recomandări

Primăria Craiova vrea parcare supraetajată lângă Judecătorie

Autoritățile locale din Bănie sunt gata să înceapă un...

Ploi torențiale și vijelii, în trei județe din Oltenia

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineață un...

Un român a creat panică într-un oraș din Italia. I-a dat fiului să se joace cu o grenadă

Un român stabilit în Italia a panicat întreaga comunitate...

Copilul unei profesoare și al unui afacerist a recidivat. Acuzații grave de corupere sexuală și pornografie infantilă, chiar în sala de clasă!

Vineri dimineață (22 septembrie a.c.), redactorul “Jurnalului Olteniei” care...