vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Afaceri corupte cu cărbune. Polițist, vizat de percheziții

33 percheziții domiciliare au loc, luni dimineață, pe raza județelor Vâlcea și Gorj, dintre care 19 la sediul unor instituții publice – infracțiuni de corupție, delapidare, fals și infracțiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui. 

Potrivit procurorilor, este vorba despre o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, delapidare, fals și infracțiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârșite în perioada 2021 – 2022.

Activitățile vizează și un agent de poliție care administrează o firmă al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune și material lemnos.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează 33 percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea și Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicat.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea și Gruparea de Jandarmi Mobilă Frații Buzești Craiova.

Politica