vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Canotoarea Denisa Tîlvescu s-a semnat pe autobuzul care i-a fost dedicat

Denisa Tîlvescu, multiplă campioană mondială și europeană la canotaj, a fost prezentă la Târgu-Jiu, pentru a-și lăsa autograful pe autobuzul pictat în cadrul unui festival de artă stradală. Mijlocul de transport în comun este pictat cu numele „Tîlvescu” și cu principalele elemente ale sportului pe care îl practică.

Am foarte mari emoții, la fel ca atunci când urc pe podium ca să primesc o medalie. Este un sentiment de respect și de mândrie, atunci când mă gândesc la toți oamenii care s-au ocupat de autobuz și au muncit pentru a-mi aduce acest omagiu. Este un semn de recunoștință. Arta urbană este un viitor pe care trebuie să îl avem pentru tinerii noștri. Cred că adevărata poveste este despre inspirație.  Atunci când oamenii orașului și copiii văd acest autobuz și se întreabă ce este povestea din spatele lui, copiii se întreabă asta, iar dacă la final, trei sunt interesați de cine este Denisa Tâlvescu, cine este ea și ce face ea, iar ei vor să facă sport, la rândul lor, cred că acesta mesajul cel mai ferm pe care întregul proiect poate să-l transmită, a mărturisit campioana la canotaj, conform adevărul.ro.

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, s-a declarat încântat de prezența Denisei Tîlvescu, sportivă pe care o consideră un exemplu pentru tinerele generații.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne-am întâlnit, din nou, la Târgu Jiu cu Denisa Tîlvescu, profesorul Sergiu Georgian Mazerschi, Adrian Oniga și toți cei implicați în proiectul Strad’Art, dedicat Denisei. Marea noastră campioană și-a lăsat semnătura pe opera domnului Mazerschi, o lucrare pe care o observați zilnic pe mijlocul de transport în comun ce străbate orașul. Strad’Art ne-a oferit ocazia de a o promova pe marea campioană, pentru că ne dorim să rămână un exemplu demn de urmat pentru tinerele generații. Emoționantă a fost și întâlnirea cu echipa de handbal a CSM Târgu Jiu care evoluează în Liga Florilor. De altfel, Denisa este încântată de modul în care evoluează sportul la Târgu Jiu, de noul bazin de înot, de interesul tot mai mare pe care tinerii din municipiu îl manifestă pentru sport. Mulțumim Denisei pentru vizită și pentru tot ceea ce face pentru noi!”, a transmis edilul.

Politica