La ZSL London Zoo, cel mai vechi parc zoologic din lume deschis în scopuri de cercetare, înființat în 1828, în spațiul destinat crocodilului siamez, specie aflată pe cale de dispariție, a fost pusă o geantă din piele de crocodil.
Geanta a fost confiscată de polițiștii de frontieră din Marea Britanie pe un aeroport din Londra în 2018 și a fost predată grădinii zoologice pentru a evidenția impactul pe care îl are comerțul ilegal cu animale sălbatice, potrivit BBC.
Nu există crocodili siamezi vii la grădina zoologică din Londra și este de înțeles, având în vedere că în lume mai sunt doar între 500 și 1.000 exemplare din această specie, din cauza reducerii habitatului natural și a vânătorii.
Deși geanta se află de mai mult timp în cușca de la zoo, abia recent un vizitator a fotografiat-o, apoi a postat imaginea pe Twitter, unde s-a viralizat, declanșând dezbateri aprinse despre braconaj și comerț ilegal cu animale sălbatice.
Curatorul de reptile și amfibieni al grădinii, dr. Ben Tapley, spune că este mulțumit de direcția în care au luat-o dezbaterile online. „Este grozav să ai aici toate aceste animale minunate, dar poșeta a atras atenția oamenilor”, spune el.
„Am vrut să ne educăm vizitatorii și să tragem un semnal de alarmă. Orice lucru care pune în centrul atenției comerțul ilegal este grozav”.
În habitatul lor normal, crocodilii siamezi pot fi întâlniți în râurile din Asia de Sud-Est și Indonezia. Însă populația a fost grav afectată de comerț la mijlocul și sfârșitul secolului al XX-lea, multe exemplare fiind vânate pentru piele, spune dr. Tapley, potrivit digi24.ro
Tapley mai spune că Grădina Zoologică din Londra colaborează cu guvernele și comunitățile din întreaga lume pentru a proteja fauna sălbatică și pentru a sprijini aplicarea legii care vizează rețelele de trafic.
Foto: Twitter