Daea i-a dat raportul lui Ciucă: ”Ministrul Daea va avea o abordare responsabilă”

Ministrul Agriculturii Petre Daea i-a explicat lui Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern de miercuri, care au fost măsurile pe care le-a luat în ultimele zile pentru a ajuta fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă.

„Ministrul Daea va avea o abordare responsabilă”, i-a spus el premierului.

„După îndeplinirea formală a actului constituțional de a depune jurământul, azi sunt în fața dumneavoastră pentru a vă spune ce am constatat și măsurile pe care le-am luat.

În informările pe care le primeam de la instituțiile de specialitate se arăta că seceta pedologică în România este o realitate și este așa, dar inginerul agronom trebuie să meargă să vadă care e suferința lor, a fermierilor.

De vineri după-amiază până luni la ora 2 am putut vedea 10 județe.

Toate culturile care sunt în sistem irigabil și au fost irigate au stare de vegetație corespunzătoare, e de perspectivă producția.

Pe suprafețe în afara sistemului de irigație avem un grad de afectare generat pe areale mici unde ploile nu au putut satisface pretenția, avem de-a face cu compromitere totală pentru culturile de primăvară, porumbul și floarea-soarelui, iar în alte zone sunt grade diferite de afectare.

Am dispus la fața locului să continuăm și să mărim capacitatea de irigare acolo unde se poate, prin suplimentarea de agregate, ca să putem împinge apă să ajungă la plante, asta e face acolo unde e posibil.

În al doilea rând, am introdus în dispozitivul de lucru specialiștij pentru a măsură, vedea, evalua fiecare parcelă că să se constate ce s-a pierdut efectiv.

În al treilea rând, când ne ajutăm în guvern trebuie să spunem – ministrul Bode mi-a dat sprijinul de a semna în 94 de ore un act normativ care e în Monitorul Oficial prin care fermierii vor putea să recolteze masă vegetativă şi să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă, dar şi să primească subvenţiile pe unitatea de suprafaţă”, a spus Petre Daea.

„Permanent e nevoie să avem date reale adaptarea reglementărilor. Ține de noi să putem interveni și să modificăm cadrul de reglementare ca să facem față la aceste elemente de dinamică la care nu s-a gândit legiuitorul atunci când a reglementat. Aveți din partea mea toată disponibilitatea să ne adaptăm la situația concretă”, i-a răspuns premierul.

„Contați pe mine, colegi, colaborarea e obiectivul nostru. Vă sunt partener și coleg”, a conchis Petre Daea.

Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă şi să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă, dar şi să primească subvenţiile pe unitatea de suprafaţă, odată cu intrarea în vigoare a ordinului comun emis de miniştrii Agriculturii şi Internelor, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, scrie digi24.ro

Ministrul Agriculturii susţine că prin această măsură fermierii pot să recolteze masa vegetativă mai rapid şi să lase minimum 5% din suprafaţă cu cultură afectată pentru autentificarea stării de fapt, în vederea obţinerii despăgubirilor.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită, până la 31 iulie, declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în localităţile/judeţele unde mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de o cultură este afectată.

Populare

Recomandări