vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

UE: Acord de prelungire cu un an a certificatului Covid

Parlamentul European și statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital Covid pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar, au anunțat instituțiile europene, potrivit AFP.

Multe state membre au renunțat să îl mai ceară la intrarea pe teritoriul lor. Dar „legiuitorii UE vor să se asigure că cetățenii europeni pot circula liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a precizat Parlamentul într-un comunicat.

Regulamentul de instituire a acestui certificat de sănătate comun, care atestă o vaccinare împotriva Covid-19, un test negativ sau o infecție în ultimele șase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 și urma să expire la 30 iunie 2022. În februarie, Comisia Europeană a propus prelungirea acestuia cu un an, scrie hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Situația epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital Covid al UE a fost un instrument esențial pentru a ne ajuta să depășim situațiile fluctuante”, a explicat comisarul european Didier Reynders.

„Suntem hotărâți să revenim la libera circulație fără restricții și salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricțiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat Covid”, a continuat el.

Cu toate acestea, „acordul de astăzi ne va ajuta să continuăm să facilităm călătoriile libere și sigure, în cazul în care o creștere a infecțiilor va forța statele membre să reintroducă temporar restricții”, a subliniat comisarul.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seară mai trebuie să fie aprobat în mod oficial de Parlamentul European și de Consiliul UE (care reprezintă statele membre), pentru a fi pus în aplicare până la 30 iunie.

La sfârșitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul Covid, care poate fi însoțit de o propunere de reducere a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Foto: facebook/RO Vaccinare

Politica