vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea codașă la transportul elevilor. Niciun proiect pe masa CJ

Asociația Elevilor Vâlceni (AVE) atrage atenția Consiliului Județean în privința neimplicării în privința transportului pentru elevi. Lipsa proiectelor la nivel județean este principala problemă pe care o menționează elevii vâlceni, la acest moment neexistând nici măcar unul.
„Situația privind organizarea licitațiilor pentru atribuirea traseelor județene este
îngrijorătoare, la nivelul județului nostru, nu a fost inițiat niciun proiect în legătură cu
delegarea gestiunii transportului județean, astfel în timp ce alte județe au terminat deja licitațiile, Vâlcea se află printre cele care nici măcar nu a inițiat un astfel de proiect. Valabilitatea programelor de transport expiră la 31 decembrie 2021, dată stipulată în OUG 70/2020, articolul 66, iar acest lucru cere măsuri aplicate! Paisprezece județe au emis hotărâri cu privire la delegarea contractelor, 11 județe sunt la nivel de proiect –bineînțeles că Județul Vâlcea se află printre cele cincisprezece județe care nu au inițiat
niciun proiect privind delegarea gestiunii transportului județean, așteptând, pară-se, o poziție oficială din partea Autoritaților Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare”, conform AVE.

Politica