Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Olt. Pacienții care ajung la UPU sunt testați, indiferent dacă sunt sau nu sunt internați

Publicat

pe

Toți pacienții care ajung la urgență vor fi testați, indiferent dacă vor fi sau nu internați, a anunțat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Angela Nicolae.

„Ca măsură suplimentară de diminuare a riscului de infectare a pacienților non-Covid și a personalului, s-a decis testarea tuturor pacienților care se adresează UPU, indiferent dacă vor fi sau nu internați”, a transmis, printr-un comunicat, managerul spitalului.

La nivelul secțiilor, prin protocol intern, sunt testați suplimentar pacienții a căror capacitate de apărare imunitară este diminuată, cu precădere pacienții de terapie intensivă și cei care urmează să fie supuși intervențiilor chirurgicale.

Spitalul Județean de Urgență Slatina are, în acest moment, cea mai mare capacitate de îngrijire a pacienților suspecți și confirmați Covid, de la începutul pandemiei, făcând față unor provocări deosebite, atât în ceea ce privește afluxul de pacienți, cât și din punct de vedere al distribuirii și alocării resurselor disponibile, în contextul valului 4 al pandemiei de coronavirus, scrie olt-alert.ro

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021. Toate drepturile rezervate.