marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministerul Educaţiei: Disciplinele Istorie şi Geografie nu se desfiinţează sau comasează

Ministerul Educației și Cercetării face o serie de precizări după ce au apărut informații conform cărora disciplinele Istorie și Geografie s-ar desființa și ar fi comasate sub denumirea de Studii sociale.

Potrivit unui comunicat de presă, transmis de MEC, cu referire la informaţia vehiculată recent în spaţiul public de către profesorul Florinel Agafiţei, conform căreia disciplinele Istorie şi Geografie s-ar desfiinţa şi ar fi comasate sub denumirea de „Studii sociale”, disciplina „Studii sociale” se predă la clasele a XII-a din cadrul Filierei teoretice, profilul umanist, specializarea Ştiinţe Sociale, precum şi la clasele a XII-a din cadrul Filierei vocaţionale, profilul militar (MAI), specializarea Ştiinţe Sociale, conform programei aprobate prin ordinul de ministru 5.959/22.12.2006.

Sursa citată explică faptul că disciplina „Studii sociale” intră în categoria disciplinelor Socio-Umane în învăţământul preuniversitar, alături de Gândire critică şi Drepturile copilului, Educaţie interculturală, Educaţie pentru cetăţenie democratică, Logică şi argumentare, Filosofie, Sociologie, Psihologie şi este predată de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior de lungă durată sau absolvenţi cu diploma ai ciclului I şi II de studii universitare în domeniile Filosofie, Sociologie, Asistenţă Socială, Psihologie, Pedagogie, Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Politice, Ştiinţe ale Comunicării, Drept, Ştiinţe Administrative, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene etc. În Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, referiri cu privire la predarea disciplinei „Studii sociale” apar începând cu anul 2007 (metodologia este aprobată prin ordinul de ministru 2573/09.11.2007).

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, sursa menţionată precizează că Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar cuprinde proceduri privind constituirea posturilor didactice/catedrelor şi încadrarea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în conformitate cu planurile-cadru de învăţământ în vigoare, pe baza prevederilor legale privind constituirea formaţiunilor de studiu şi a proiectelor planurilor de şcolarizare propuse de unităţile de învăţământ, aprobate de inspectoratele şcolare.

„Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar nu conţine prevederi referitoare la disciplinele predate în învăţământul preuniversitar. În concluzie, disciplinele Istorie şi Geografie nu se desfiinţează sau comasează sub denumirea de «Studii sociale», aceasta fiind o disciplină distinctă”, spune MEC, citat de Digi24.

Politica