sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aglomerație mare pe pârtiile din Sinaia: Autoritățile impun măsuri de urgență!

Aglomerația mare care s-a creat după deschiderea pârtiilor de ski din Sinaia le-a determinat pe autorități să impună o serie de măsuri de urgență. Sute de români au stat la coadă să urce în telescaun, fără să respecte distanțarea impusă de pandemie.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al oraşului Sinaia a decis ca măsurile suplimentare pentru prevenirea răspândirii infectării să fie luate imediat în zonele aglomerate ale domeniului schiabil, a anunţat primăria. Primarul Vlad Oprea a cerut ca numărul jandarmilor, al jandarmilor montani și al polițiștilor să fie suplimentat, astfel încât măsurile sanitare să fie respectate de oamenii prezenți sâmbătă la Cota 1000, 1400, 2000, în Valea Soarelui şi Valea Dorului. Totodată, CLSU a decis să trimită o cerere pentru a primi sprijin din partea Garnizoanei Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.

S-au impus măsuri și pentru fluidizarea traficului rutier și creșterea numărului de locuri de parcare, astfel că, de sâmbătă s-a decis deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar şi crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecţia străzilor Drum Nou Cota 1400 şi Calea Codrului ( Hotel Ioana) până la Cabana Schiori.  Sarcini au primit și operatorii pe cablu care trebuie să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri şi parapeţi. De asemenea, din 15 în 15 minute, sunt obligați să difuzeze mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanţare şi mască, potrivit Digi24.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca măsură suplimentară se pregăteşte un Proiect de Hotărâre a Consiliului Local Sinaia prin care forţele de ordine să aibă posibilitatea de a aplica sancţiuni acelora care nu respectă regulile de funcţionare a domeniului schiabil, potrivit Primăriei.

Foto: Digi24.ro

Politica