joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Consiliere pentru obținerea unor finanțări de 100.000 de euro, oferită de CEZ Vânzare afacerilor locale

CEZ Vânzare continuă seria activităților prin care încurajează eficiența energetică și utilizarea energiei verzi și își ajută, de data aceasta, clienții să obțină o finanțare de 100.000 EURO.
CEZ Vânzare aduce în portofoliul său produse noi, adresate clienților strategici și care transformă beneficiile programului național Electric-Up în beneficii directe pentru afacerile locale.
Pentru a sprijini business-urile locale, CEZ Vânzare organizează întâlniri online cu clienții în vederea promovării programului național Electric-UP. Astfel, aceștia au posibilitatea de a afla despre oportunitățile de dezvoltare a afacerii, prin prezentarea aspectelor legate de modalitatea de finanțare a proiectelor de investiții pentru reducerea costurilor. Suma cu care poate fi finanțat beneficiarul poate ajunge până la 100.000 EURO, beneficiarul nefiind nevoit să vină cu un aport propriu în cadrul programului.
În data de 26.11.2020, în cadrul primului webinar online „Oportunitate de dezvoltare a afacerii – programul Electric-UP”, peste 65 de clienți au aflat de la specialiștii furnizorului de energie electrică și gaze naturale cum pot deveni business-uri „verzi”, eficiente energetic și cum pot contribui la obiectivele Green Deal.
„CEZ Vânzare sprijină și promovează constant prin acțiunile sale, reducerea consumului de energie electrică și folosirea de energie nepoluantă. Ne-am implicat în promovarea energiei verzi încă de la începutul implementării legislației în domeniul prosumatorilor în țara noastră. Noi promovăm energia verde și ne adresăm «generației verzi», care acționează responsabil în activitatea de zi cu zi, alege soluțiile eficiente energetic, preferă alternativele mai puțin poluante, reciclează și îi încurajează pe cei din jur să se implice în protejarea planetei. CEZ Vânzare va rămâne un furnizor implicat în acțiuni importante legate de energia verde, sărăcia energetică, educația generațiilor tinere pentru că suntem conștienți că viitorul începe chiar acum, și că fiecare dintre noi este responsabil pentru construirea acestuia”, declară Cornelia Szabo, CEO CEZ Vânzare.
Programul Electric-UP este o inițiativă a Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care vine în sprijinul mediului de afaceri prin finanțarea proiectelor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp, precum și pentru stații de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.
Programul se adresează exclusiv IMM-urilor și operatorilor economici din domeniul HoReCa.
Bugetul programului este de 476 milioane lei, iar finanțarea maximă pentru care un beneficiar poate să aplice este de 100.000 EURO, ceea ce înseamnă că pot fi finanțate cel puțin 1.000 de proiecte la nivel național. Suma finanțată reprezintă un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile, ceea ce înseamnă că beneficiarul nu trebuie neapărat să asigure contribuție proprie.
Cheltuielile eligibile în cadrul proiectului sunt:
– cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 100 kWp;
– cheltuielile cu achiziţia cel puțin a unei staţii de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in;
– cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, montarea şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice și staţiilor de reîncărcare;
– cheltuieli de consultanță și management de proiect;
– cheltuielile efectuate pentru realizarea și instalarea panoului de informare;
– cheltuielile efectuate pentru realizarea şi instalarea unui sistem de avertizare/semnalare pentru stația de reîncărcare;
– opțional, 30% din cheltuielile cu achiziția acumulatorilor de stocare.
Pentru că prima ediție s-a bucurat de un real succes și interes major din partea companiilor, CEZ Vânzare a anunțat deja că a doua sesiune de informare va avea loc la începutul lunii decembrie.

Direcția Comunicare și Marketing CEZ România

Politica