Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Pandemia i-a îmbogățit pe chinezi, au câștigat sume echivalent cu PIB-ul Marii Britanii

Publicat

pe

Niciodată nu a fost creată atâta bogăţie în China ca în 2020, în pofida unei pandemii care a devastat economia mondială, arată un clasament anual potrivit căruia numărul de miliardari chinezi a crescut din nou în acest an, transmite AFP.

Raportul Hurun publicat marţi arată că cei mai bogaţi chinezi au câştigat o sumă record de 1.500 miliarde de dolari în 2020, echivalentul PIB-ului Marii Britanii, sau mai mult decât în ultimii cinci ani combinaţi, pe măsură ce comerţul electronic şi jocurile online au crescut exploziv în perioada carantinei.

Lumea nu a văzut niciodată atât de multă bogăţie creată în decursul unui singur an„, a declarat preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Potrivit acestuia, lista din acest an arată că ţara „face tranziţia de la sectoare tradiţionale precum cel manufacturier sau imobiliare spre noua economie”, scrie Agerpres, citat de Digi24.ro.

Pentru al treilea an la rând, Jack Ma, fondatorul grupului de comerţ electronic Alibaba, este cel mai bogat om din China, în condiţiile în care averea sa a crescut cu 45%, până la 58,8 miliarde de dolari, graţie faptului că achiziţiile online s-au majorat pe măsură ce oamenii au stat în casă pe timpul lunilor de carantină.

Urmează Pony Ma, patronul Tencent, care deţine aplicaţia WeChat, cu o avere de 57,4 miliarde de dolari, în creştere cu peste 50%, în pofida îngrijorărilor cu privire la perspectivele firmei sale după ce autorităţile americane au ameninţat că vor interzice această aplicaţie din motive ce ţin de securitatea naţională.

Pe locul al treilea este Zhong Shanshan, patronul Nongfu Spring, un gigant al apei îmbuteliate ale cărui produse sunt peste tot în China. Averea sa este estimată la 53,7 miliarde de dolari după recenta listare a companiei sale la Bursa de la Hong Kong.

Pieţele bursiere în creştere şi un val de noi listări au creat, în fiecare săptămână, câte cinci noi miliardari în China, pe parcursul ultimului an, subliniază Rupert Hoogewerf.

Wang Xing, fondatorul aplicaţiei de livrare de mâncare Meituan, şi-a majorat de patru ori avuţia în acest an şi a urcat 52 de locuri, până la poziţia 13, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din China, cu o avere de 25 de miliarde de dolari. La rândul său, Richard Liu, fondatorul platformei de shopping online JD.com şi-a dublat averea până la 23,5 miliarde de dolari şi este în prezent cel de al 16-lea cel mai bogat om din China.

În total, un număr suplimentar de 257 de persoane s-a alăturat clubului miliardarilor chinezi, după doi ani de scădere a acestui segment, astfel că în prezent China continentală (exceptând Hong Kong şi Macao) are un număr total de 878 de miliardari. Comparativ, SUA aveau la începutul anului 626 de miliardari.

De asemenea, Hurun Report susţine că în China există aproximativ 2.000 de persoane cu o avere netă de peste două miliarde de yuani (300 milioane de dolari), iar averea lor combinată este de 4.000 de miliarde de dolari, mai mare decât Produsul Intern Brut al Germaniei.