vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Medicii de familie, revoltați: Nu avem costumaţia potrivită pentru a merge la un pacient pozitiv

Medicii de familie se plâng că sunt epuizaţi de sistemul care le dă mari bătăi de cap și fac un apel către autorităţi şi spun că pe umerii lor cade toată responsabilitatea de a merge la un pacient acasă pentru a îl consulta.

Ei spun că nu au echipamente potrivite pentru a ţine virusul la distanţă, în condiţiile în care Nelu Tătaru a anunţat că românii declaraţi pozitiv, asimtomaticii, sau cei fără comorbidităţi, vor fi evaluaţi la domiciliu de către aceştia.

”Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi facem un apel suplimentar către toată populaţia, să respecte nişte reguli care să împiedice extinderea nemăsurată a acestei pandemii, care din păcate victime.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vreau să precizez foarte clar, că nu putem să mergem la domiciliul lor, pentru că nu avem maşini dezinfectate!

Nu avem costumaţia potrivită pentru a merge la un pacient pozitiv şi nici condiţiile de a ne schimba, ca să nu ne infectăm nici noi şi nici ceilalţi pacienţi. Suntem deja epuizaţi şi nu e vorba numai de noi. Sunt convinsă că anesteziştii, cei de la Terapie Intensivă, infecţioniştii sau pneumologii sunt şi mai epuizaţi”, a spus un medic de familie, potrivit psnews.ro

În replică, Virgil Guran spune că trebuie examinat exemplul ţărilor care au fost afectate cel mai mult de pandemie, Italia şi Spania.

„Vă spun că trebuie luate măsuri de la minut la minut (…) Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? Dar să ne uităm la Italia, Spania. Sunt foarte mulţi medici care s-au infectat. Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”, a spus Guran.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că pacienţii confirmaţi pozitiv, dar asimtomatici, vor fi evaluaţi la domiciliu şi vor fi monitorizaţi fizic de către medicii de familie.

Politica