vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus: Autorităţile italiene pregătesc noi măsuri restrictive

Ministrul italian al sănătăţii Roberto Speranza a anunţat duminică pregătirea introducerii de noi restricţii la nivel naţional ca răspuns la creşterea recentă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează Reuters, citat de Agerpres.

Ministrul italian a mai declarat că a propus interzicerea petrecerilor private la care participă atât copii cât şi adulţi, în timp ce la Roma s-ar viza, de asemenea, reducerea programului de funcţionare a barurilor şi restaurantelor pentru a se reduce riscul de infectare a populaţiei.

Alte măsuri menţionate de Speranza ar putea implica sporturile cu contact fizic unde nu se poate purta mască.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Miercuri, autorităţile italiene au introdus obligativitatea purtării măştilor de protecţie în aer liber la nivel naţional.

Ministrul de externe Luigi Di Maio a exclus scenariul impunerii din nou a carantinei la nivel naţional, susţinând că economia italiană nu-şi poate permite o astfel de măsură.

Pe de altă parte, Comitetul tehnic şi ştiinţific italian (CTS), organismul care consiliază guvernul în combaterea epidemiei de COVID-19, propune măsuri de relaxare a protocolului sanitar, cum ar fi reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile, conform AFP.

Italia a depăşit vineri 5.000 de noi cazuri zilnice de îmbolnăvire cu COVID-19 pentru prima dată din luna martie. Numărul de infectări zilnice a rămas de peste 5.000 atât sâmbătă cât şi duminică. Decesele provocate de COVID-19 sunt însă mult mai puţin numeroase decât la apogeul pandemiei, în martie şi aprilie.

Politica