joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Lucrare de 10 la Matematică, notată cu 6 la prima corectare. Profesorii vinovaţi, cercetaţi

UPDATE/Anchetă se face şi în Dolj. Lucrările elevilor au fost corectate aici, iar reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au precizat, pentru Jurnalul Olteniei: „Din păcate, astfel de situații apar in fiecare an. Comisia Județeană va analiza diferențele obținute la reevaluarea lucrărilor, iar persoanele respective vor suporta prevederile legale, daca au fost încălcate prevederile metodologiei. De exemplu, conform metodologiilor in vigoare, li se poate interzice dreptul de a participa, în sesiunile ulterioare, la comisiile organizate pentru evaluările naţionale sau la alte examene naţionale”.

–––––––––-

Doi elevi din localitatea Bâlteni, judeţul Gorj, care au susţinut Evaluarea Naţională, au avut parte de surprize de proporţii după contestaţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai exact, un candidat a primit, iniţial, la matematică, nota 2,25, iar după corectare a fost notat cu 7,90. De asemenea, o elevă a cărei lucrare a fost notată iniţial cu 6, a primit nota maximă după ce a fost reanalizată de alte două comisii.

Cei doi elevi au absolvit Şcoala gimnazială Peşteana Jiu cu unele dintre cele mai mari medii din unitatea de învăţământ.

Constantin Deaconescu, directorul Liceului Bâlteni, căruia îi este arondată Şcoala gimnazială din satul Peşteana Jiu, a declarat pentru „Adevărul“ că greşeala profesorului corector este impardonabilă, mai ales că este vorba despre proba la Matematică, şi că acesta ar trebui exclus din învăţământ: „A fost o diferenţă neacceptat de mare şi nu pot să realizez cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Dacă era vorba de o lucrare la Limba şi Literatura Română, aş mai fi înţeles, pentru că un punct ţine de interpretare la subiectul de eseu, dar la Matematică nu ai cum să greşeşti în acest fel. Ori au dorit, ori… o altă eroare. Se verifică şi când se bagă în calculator, că poate s-a greşit atunci când s-a băgat nota şi o pui la altcineva. Dar nu ai cum să pui din greşeală, pentru că sunt chei de control. Eu i-aş da afară din învăţământ, dacă ar depinde de mine. Lucrările s-au corectat în alt judeţ“.

Eleva notată iniţial cu 6 şi, în urma recorectării de către două comisii, a primit 10, a avut un adevărat şoc atunci când şi-a văzut prima dată nota şi a avut nevoie de medicamente ca să îşi poată reveni. Acum, ea are una dintre cele mai mari medii din judeţul Gorj.

Constantin Deaconescu spune că cei doi elevi care au fost grav dezavantajaţi au avut rezultate foarte bune la învăţătură.

Conform procedurii, în momentul în care apare o diferenţă de un punct şi jumătate, în urma recorectării lucrării, o altă comisie formată din doi profesori corectează din nou lucrarea. „Nu cred că patru oameni la recorectură nu ar putea să evalueze corect lucrarea“, a menţionat directorul Liceului din Bâlteni.

Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a spus că, potrivit legislaţiei actuale, în cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între notele acordate iniţial şi notele obţinute la contestaţii, inspectoratele şcolare analizează situaţia, pentru a stabili cauzele şi eventualii vinovaţi pentru aceste situaţii. În cazuri justificate, se va declanşa procedura de cercetare disciplinară, pentru sancţionarea vinovaţilor, iar sancţiunile aplicate în urma abaterilor săvârşite de cadrele didactice în timpul participării la comisiile prevăzute în prezenta metodologie sunt luate în considerare la acordarea calificativului anual şi, de asemenea, ar putea să li se interzică dreptul de a participa la examenele viitoare.

Cercetările vor fi efectuate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

Politica