vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PSD vrea pensii speciale şi pentru ceferişti

Un proiect de lege privind personalul feroviar, iniţiat în urmă cu 4 ani, a ajuns din nou pe masa Parlamentului, după ce a fost respins de preşedintele Iohannis.

Legea privind statutul ceferiştilor a apărut iniţial în Parlament în anul 2016, fiind depusă de 32 de senatori şi deputaţi PSD, între care Eugen Teodorovici – fost ministru al finanţelor şi Mihai Fifor – fost ministru al apărării.

Potrivit proiectului, ceferiştii ar urma să iasă la pensie cu 13 ani mai devreme faţă de actuala limită de vârstă, adică la 52 de ani, de această măsură urmând să beneficieze 23.000 de angajaţi ai CFR, scrie libertatea.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alte beneficii aduse ceferiştilor se referă la acordarea a peste 20 de bonusuri şi compensaţii, printre care şi decontarea a 50% din cheltuielile cu concediile, locuinţe de serviciu, sociale sau de protocol, indemnizaţii de instalare, prime de Paşte, Crăciun şi Ziua Feroviarului, bilete gratis pe tren, ajutoare la căsătorie sau naşterea unui copil.

Ceferiştii ar primi şi vouchere gratuite pentru vacanţă, tichete de masă, tichete de creşă, asigurare gratuită de viaţă, concedii de studii şi zile libere cu ocazia evenimentelor familiale.

În caz de concedieri colective, personalul feroviar ar putea beneficia de cel puţin cinci salarii medii brute.

Dacă legea va fi adoptată, de prevederile ei vor putea beneficia angajaţii CFR Călători, CFR Marfă, dar şi Metrorex – compania care gestionează metroul bucureştean. CFR Călători are peste 12.700 de salariaţi, la CFR Marfă lucrează peste 5.800 de oameni, iar Metrorex are peste 4.400 de angajaţi. În total, aproape 23.000 de angajaţi ar putea beneficia de prevederile legii.

Politica