marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O parte din aparatura pentru pacienții cu COVID-19 a ajuns la Spitalul Drobeta Turnu Severin

O parte din aparatura achiziționată cu fonduri europene, necesară bolnavilor de COVID-19 la Terapie Intensivă, a ajuns, vineri, la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Aparatura constă în 24 de monitoare și două stații care vor monitoriza funcțiile vitale ale pacienților diagnosticați cu noul virus în corpul de Terapie Intensivă amenajat în fosta Secție ORL a S.J.U. Drobeta Turnu Severin.

Achiziția totală făcută de Consiliul Județean Mehedinți cu fonduri europene, are valoarea de peste 3 milioane lei, iar aceste aparate reprezintă doar primul lot. Achiziția s-a realizat pe Programul Operațional Regional în cadrul proiectului pentru reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aladin Georgescu, președintele C.J. Mehedinți, susține că în aproximativ două săptămâni, la Spitalul Județean, vor ajunge și câteva aparate de ventilație mecanică.

“În prima fază, în noul compartiment de ATI se vor monta opt monitoare şi o staţie astfel încât, în fiecare salon, personalul medical să aibă posibilitatea să urmărească în același timp starea celor opt pacienţi. De asemenea, avem şi un aparat de ventilaţie mecanică care va fi folosit pentru pacienţii ajunşi în stare gravă la ATI, infectaţi cu COVID-19. S-au mai comandat şi alte aparate de ventilaţie, în completare faţă de cele pe care le-a achiziţionat spitalul, însă termenul de livrare este puţin mai lung din cauza solicitărilor foarte mari de pe piață în această perioadă. În aproximativ două săptămâni, am primit asigurări că vor ajunge.”, a transmis președintele C.J. Mehedinți, Aladin Georgescu.

Politica