Tanar de 24 ani, mort in accident la Poiana Mare

Un tanar de 24 ani, din judetul Dolj, a murit dupa ce mopedul pe care se afla, ca pasager, a intrat in coliziune cu un autoturism. Potrivit Politiei, accidentul a avut loc, vineri, in jurul orei 23.00, pe DJ 55 A, in interiorul localității Poiana Mare.

„Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit faptul ca un tânăr de 19 ani, din Poiana Mare nu s-ar fi asigurat la executarea virajului la stânga pentru a intra într-o parcare, moment în care a fost lovit din spate de un moped, care se angajase în depășirea autoturismului și care era condus de un bărbat de 28 de ani, din Desa, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

In urma accidentului a rezultat decesul pasagerului de pe moped, un tânăr de 24 de ani, din Poiana Mare, precum și vătămarea conducătorului mopedului, care a fost transportat conștient la spital.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că bărbatul de 28 de ani avea o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemie.”-IPJ Dolj

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpa, vătămare corporală din culpa, conducerea unui vehicul fara permis de conducere și sub influența alcoolului.

Populare

Recomandări

Vâlcea. O nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea va...

Blue Air, sancționat cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air...

Preţul lemnului de foc, plafonat la 400 lei pe metrul cub

Guvernul a aprobat, miercuri, plafonarea la 400 lei a...