duminică, iunie 2, 2024
spot_img

Ultima ora

spot_img

Sport

spot_img

Strategia CSU: stadion gol, craioveni pe-afară!

Deși în general promovează o strategie agresivă de atragere a suporterilor la stadion, la meciul echipei a doua cu FCU, clubul organizator a avut o altă tactică: să bareze cu orice preț accesul fanilor adverși pe Extensiv.

Înainte de meci, într-un comunicat postat pe site-ul propriu, CSU Craiova anunța: „Vor putea participa la acest meci exclusiv abonații Universității Craiova care vor avea acces începând cu ora 12, după cum urmează: abonații de la peluzele nord și sud vor putea sta la peluza stadionului Extensiv, abonații de la tribunele I și II vor avea rezervată tribuna I, iar cei cu abonamente la oficială vor avea loc la tribuna 0. Galeria domnului Adrian Mititelu va primi 300 de bilete (mai mult de 5% din totalul locurilor pe stadion) în sectorul destinat oaspeților de la tribuna II. Prețul acestora va fi de 2 lei bucata”.

Miile de abonați nu s-au înghesuit la Extensiv, așa că meciul s-a jucat cu tribuna a doua goală. Excepție a făcut țarcul rezervat oaspeților, unde au pătruns 300 de fani din Peluza Sud, prin minutul 30 al meciului, după lupte cu Jandarmeria. Peste 500 de olteni au rămas la porțile stadionului din Parcul Romanescu. Frustrați că nu au fost lăsați să intre toți, cu 10 minute înainte de final, cei de pe stadion au dat foc unor scaune și au fost evacuați. A urmat episodul 2 al luptelor cu jandarmii, prin parc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Jocul s-a terminat la egalitate, 1-1. FCU a jucat mai bine de o repriză în inferioritate, după ce Dănănae a fost eliminat. Bic a ratat un penalti în actul secund, la 0-0. Nițu a deschis scorul pentru gazde. Florin Costea a egalat. În urma remizei, FCU Craiova a rămas la 8 puncte în urma celor de la Flacăra Horezu, liderul seriei. CSO Filiași a remizat alb cu Voluntari II, într-un meci contând pentru etapa 11 a campionatului.

 

 

Liga 3 – seria 3 – etapa 11

AFC Astra II – CSM Alexandria      1-2

ACSO Filiași – FC Voluntari II        0-0

CSU Craiova II – FCU Craiova        1-1

AFC Hermannstadt II – Atletic Bradu        0-3

Viitorul Domnești – CSM Flacăra Moreni 0-2

Flacăra Horezu – FC Pucioasa          2-0

Unirea Bascov – Turris Turnu Măgurele    0-0

Sporting Roșiori – SR Municipal Brașov   2-2

 

Clasament

  1. Flacăra Horezu 11 8 2        1        18-4  26
  2. Turris T. Măgurele 11 6        4        1        19-5  22
  3. Unirea Bascov 11 5        5        1        18-8  20
  4. SR Brașov 11 6        2        3        18-14 20
  5. FCU Craiova 11 5        3        3        16-11 18
  6. FC Voluntari II 11 5 3        3        16-11 18
  7. AFC Astra II 11 5        2        4        20-18 17
  8. ACSO Filiași 11 5        2        4        14-14 17
  9. CSU Craiova II 11 4        4        3        27-15 16
  10. FC Pucioasa 11 5        1        5        19-12 16
  11. FCM Alexandria 11 4        2        5        17-14 14
  12. Sporting Roșiori 11 3        3        5        18-20 12
  13. Hermannstadt II 11 3        3        5        18-21 12
  14. Atletic Bradu 11 3        1        7        10-21 10
  15. Flacăra Moreni 11 2        1        8        6-15  7
  16. Viitorul Domnești 11 0        0        11      4-55  0
spot_img
spot_img
spot_img

Politica