marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Scandal într-un bar din Târgu Jiu. Polițiștii au reținut șase persoane

Scandal cu săbii și topoare în Târgu Jiu. Un bărbat a fost rănit, iar trei mașini au fost avariate.

Scandalul a izbucnit, sâmbătă noaptea, într-un bar de pe strada Victoriei, din Târgu Jiu, chiar în fața unuia dintre angajați, care a chemat imediat poliția. După ieșirea din local, bărbații, înarmați cu topoare și săbii, au avariat trei mașini aflate în parcarea din zonă.

Polițiștii au reținut șase persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Poliţia a fost sesizată de un angajat al unui bar cu privire la faptul că între mai multe persoane care se aflau în incinta localului a izbucnit un scandal. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au identificat rând pe rând persoanele care au fost implicate, au fost conduse la sediul Poliţiei, iar în urma continuării cercetărilor şi administrării probatoriului, poliţiştii de investigatii criminale au reţinut şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani, din Târgu-Jiu, bănuiţi de infracţiunea de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere cu privire la cele trei maşini, una cu geamul spart şi două zgâriate”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul rănit în timpul scandalului are 38 de ani și a fost transportat la spital. Conform anchetatorilor, după externare, acesta urmează să fie reținut de polițiști.

Politica