vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care participă la un raliu în afara ţării

Cristiana Oprea şi Diana Haţegan sunt primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care participă la un raliu în afara ţării, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Cristiana Oprea şi Diana Haţegan vor concura la etapa europeană Sliven Rally, care va avea loc în perioada 27-29 iulie în Bulgaria, pe modelul Dacia Sandero 0.9 TCe în configuraţie de Cupa Dacia, un produs sută la sută românesc, dezvoltat şi omologat de Mach 1 Sport, a cărui evoluţie va putea fi astfel urmărită în premieră şi în afara României.

Cele două tinere vor păşi pe drumul deschis la sfârşitul anilor ’60 de către Simina Mezincescu, care a concurat la Tour d’Europe. De atunci, s-au mai remarcat şi alte prezenţe feminine în postura de pilot (Lucia Avram) sau ca echipaj feminin (Carmen Berghea/Gabriela de Reu), însă doar în etape naţionale şi europene care s-au desfăşurat pe teritoriul României, precizează comunicatul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La începutul acestui an, o participare europeană era pentru noi doar un obiectiv îndepărtat. Provocarea primei participări europene a venit direct de la colegii bulgari, cărora le mulţumesc pentru invitaţia de a alerga româneşte pe probele de la Rally Sliven – cum nimic nu este întâmplător, o propunere venită chiar în anul centenarului”, a afirmat Cristiana Oprea.

Ne dorim să marcăm această nouă etapă a oportunităţilor pentru femeile din motorsportul românesc şi să încurajăm toate fetele şi femeile să aibă curaj să îşi urmeze visul, a subliniat Oprea.

Din punct de vedere sportiv, va fi cu siguranţă un eveniment deosebit pentru noi, fiind o etapă organizată sub egida FIA, parte a European Rally Trophy. Din motive ce ţin de omologarea naţională a maşinii de concurs vom puncta doar în campionatul bulgăresc, însă lungimea totală a probelor este cu aproximativ o treime mai mare decât într-un raliu naţional, ceea ce va însemna un efort în plus atât pentru noi, cât şi pentru Sandero, a mai spus Cristiana Oprea.

Participarea la Sliven Rally este o nouă provocare pentru mine, pe care am acceptat-o bucuroasă şi pentru care sunt foarte entuziasmată. Abia aştept să descoperim probele speciale, să ne bucurăm de atmosfera unei etape europene şi să evoluăm alături de noi concurenţi. Obiectivul nostru la acest raliu este să creştem ritmul şi să ne împingem încă puţin limitele, pentru a obţine un rezultat cât mai competitiv”, a spus, la rândul său Diana Haţegan.

Politica