sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parcul Nicolae Romanescu, cel mai de preț loc al Craiovei

Situat în partea de sud a orașului, Parcul „Nicolae Romanescu” este o adevărată bijuterie a Craiovei. Întins pe o suprafață de 96 de hectare, parcul, construit pe moșia familiei Bibescu se află în topul celor mai frumoase locuri de vizitat. 
Monument istoric, parcul a fost construit în anii 1900 la inițiativa primarului Craiovei de atunci, Nicolae P. Romanescu, pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX – lea se afla moșia familiei Bibescu.
Grădina, amenajată de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere.
După 1848, aflată în stare avansată de degradare, grădina a fost cumpărată de Magistratul oraşului de la marele logofăt Ioan Bibescu. Scopul  a fost acela de a o transforma într-o grădină publică pentru recreerea locuitorilor oraşului. Evenimentele desfăşurate pe plan intern care au dus la Unirea Principatelor au făcut ca această dorinţă a domnitorului Barbu Ştirbei să nu mai poată fi realizată, reamintesc reprezentanții Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, cei care au realizat o documentare despre bijuteria Craiovei.
„La sfârşitul secolului, după mai puţin de 50 de ani de la cumpărarea de către oraş a grădinii de la logofătul Iancu Bibescu, fosta grădină devenise una din cele mai insalubre zone ale oraşului. Lacul era un focar de infecţie iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei. Reşedinţa de vară a familiei Bibescu a fost şi ea transformată în azil de infirmi. În 1898, după desemnarea lui Nicolae Romanescu ca primar, se votează un proiect de modernizare a oraşului, unul dintre obiectivele programului fiind acela de a se înfiinţa parcuri şi grădini. Pentru a-şi pune în practică ideea de înfrumuseţare a oraşului, Nicolae Romanescu avea nevoie şi de această zonă”, spun aceștia.
Pentru realizarea proiectului a fost ales arhitectul francez Edouard Redont.
„Redont a dat dovadă de geniu la momentul întocmirii proiectului, venind cu idei foarte îndrăzneţe: au fost aclimatizate sute de specii de arbori, arbori care în mod normal nu cresc în condiţiile climatice ale României, a redesenat lacul, a proiectat podul suspendat, a proiectat castelul, a improvizat dealuri şi văi, drumuri, alei şi poteci care însumează peste 35 km lungime, totul fiind lucrat în cel mai mic amănunt. Castelul Fermecat a fost imaginat de mintea ingeniousă a lui Redont ca o îmbrăcăminte pentru imensele bazine de apă ce serveau la irigarea parcului, în anii în care totul era proiectat pentru a arăta perfect peste 100 de ani. Grădina zoologică a fost construită tot la începutul secolului. Lângă ea – debarcaderul, iar în apropierea lor se găseşte chioşcul rotund al fanfarei, chioşc comandat la atelierele din Viena. Lângă acesta este teatrul de vară”, mai arată reprezentanții Bibliotecii Județene.
De altfel, în 1900, proiectul său a fost premiat cu Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de la Paris.
Construcţia parcului a început în anul 1897 şi a fost inaugurată în 1903 în prezenţa Regelui Carol.
„Parcul a fost realizat în stil romantic, o sinteză a arhitecturii şi picturii peisagere. Se regăsesc fragmente din tablourile impresioniştilor francezi din secolele XVII-XIX, cât şi ale pictorilor olandezi. La marginea de sud-est a parcului se găseşte hipodromul, întins pe o suprafaţă de 20 ha, cel mai mare din ţară la începutul secolului. Inaugurat în 1903, era folosit pentru curse de trap şi galop. După cel de-al doilea Război Mondial partea din faţa tribunei a fost transformată în teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole. Din anul 2000 nu s-a mai desfăşurat nicio activitate în cadrul hipodromului”, povestesc reprezentanții Bibliotecii „Aman”.
Parcul „Nicolae Romanescu” are, pe lângă plantațiile ornamentale de arbori și arbuști, o întindere de apă de peste patru hectare, alei și poteci care însumează peste 35 km lungime, un teatru în aer liber, una dintre cele mai vechi grădini zoologice din țară, fiind inaugurată în anul 1906.
Este considerat cel mai mare parc natural din estul Europei, iar ca întindere se află pe locul doi în România, după Herăstrău. Totodată, parcul craiovean este cea mai mare zonă verde urbană din România.
La inițiativa fostului primar, Lia Olguța Vasilescu, parcul a trecut printr-o reabilitare care s-a ridicat la zece milioane de euro. Proiectul a fost demarat în 2015 și s-a încheiat doi ani mai târziu. Podul Suspendat, din acest parc, rămâne închis însă, până la reabilitare.

Politica