Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Ziua Drapelului Național, marcată de autoritățile doljene

Publicat

pe

Prefectul județului Dolj, reprezentanții administrației județene și cei ai Primăriei Craiova au marcat, marți, Ziua Drapelului Național. Ca în fiecare an, în Piața Tricolorului din municipiul Craiova, a avut loc o ceremonie militar religioasă, defilarea gărzii de onoare și ridicarea drapelului reprezentând momente de maxim interes în rândul craiovenilor prezenți la manifestare.

Din programul dedicat Zilei Drapelului Național nu au lipsit nici alocuțiunile reprezentanților autorităților județene, locale și a prefectului județului Dolj. Prefectul Narcis Purcărescu a adus în atenția doljenilor mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Dan. „Să ne amintim că Drapelul Național este martorul celor mai importante momente ale istoriei, ale acelor evenimente care au definit România și, ulterior, au propulsat-o în rândul țărilor europene. Să ne amintim că Tricolorul are puterea de a ne uni pe toți în numele idealurilor și valorilor care fac bine României.

Nimic nu ne poate destabiliza atât timp cât avem un crez comun, chiar dacă, în anumite momente, îmbrățișăm opinii diferite. Rămânem aceiași români recunoscuți peste hotare pentru ospitalitate și omenie, iar drapelul rămâne parte indisolubilă a identității noastre în lume. Datoria fiecăruia dintre noi este să dăm conținut acestui simbol național, prin faptele noastre. România a fost costruită prin sacrificiile și unirea în voința a înaintașilor noștri și am convingerea că viitorul acestei țări se bazează pe stabilitate și înțelepciune”, a fost mesajul ministrului.

Suntem datori să ne plecăm frunțile în memoria tuturor celor care au luptat și au murit”

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a punctat și el importanța Zilei Drapelului Național. „Importanța acestei zile în calendarul sărbătorilor naționale, importanța simbolului pe care îl onorăm împreună, în acest cadru solemn, ni se dezvăluie cel mai bine dacă privim înapoi în timp, în urmă cu 170 de ani, și desprindem din faptele predecesorilor exemplul la care mereu trebuie să ne raportăm. «Pe-al nostru steag e scris unire» sunt cuvintele de început ale unui cântec patriotic ce i-a însuflețit pe toți cei care au dat măsura eroismului în Războiul pentru întregirea neamului. Acum, în anul Centenarului Marii Uniri, când ne sărbătorim drapelul, suntem datori să ne plecăm frunțile în memoria tuturor celor care au luptat și au murit, servind patria sub culorile lui. În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, sunt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră astăzi, pentru a celebra Ziua Drapelului Național, și să pot adresa tuturor craiovenilor și doljenilor calde urări de sănătate, bucurii alese și un cordial «La mulți ani!»”, a menționat Prioteasa.

Ne vom simți români și vom trăi românește sub Tricolor”

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a vorbit, de asemenea despre importanța drapelului. „În aceste momente, Ziua Drapelului Național al României este o ocazie oportună să ne întrebăm ce înseamnă pentru fiecare dintre noi Tricolorul și ce facem în fiecare zi pentru a-i cinsti simbolistica și moștenirea ce stau prinse în cele trei culori. Trebuie să știm că, indiferent de colțul lumii în care ne aflăm, întotdeauna ne vom simți români și vom trăi românește sub Tricolor. Drapelul nu este o simplă bucată de pânză, ci este simbolul care se înalță pe cel mai înalt stindard pentru cei mai buni dintre noi, dar și cel cu care ne onorăm personalitățile.

De Ziua Drapelului Național al României, să fim mândri că suntem români și să fim conștienți de sacrificiile înaintașilor noștri”, a fost mesajul lui Genoiu.

Steag, urcat pe catarg și defilarea gărzii de onoare

După alocuțiunile oficialităților a fost primit steagul, urcat ulterior pe catarg, un sobor de preoți ținând un scurt moment religios pentru binecuvântarea momentului. La finalul manifestării a avut loc defilarea gărzii de onoare. În ceea ce-i privește pe craioveni, au participat la eveniment doar cei care au avut trecere prin zona centrală. Aceștia au făcut fotografii, au ascultat mesajul autorităților, puțini fiind însă cei care au și știut pentru ce se află acolo și de ce trebuie macată această zi în România.