joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii olteni

Aproape 30 de amenzi au fost aplicate de jandarmii olteni, în minivacanţa de 1 Mai, cuantumul lor depăşind 7.000 lei.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, a declarat că, în minivacanţa de 1 Mai, a fost asigurată ordinea şi liniştea publică în zonele în care au fost mari aglomerări de persoane, în proximitatea zonelor de agrement şi la manifestările cultural – artistice organizate în această perioadă, pe raza localităţilor Slatina, Balş, Scorniceşti, Bobiceşti şi Deveselu.
În această perioadă au fost constatate un număr total de 27 contravenţii și au fost aplicate amenzi în cuantum de 7.600 lei.
„Amenzile au fost aplicate după cum urmează: 16 amenzi în valoare de 5.800 lei şi trei avertismente pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, trei amenzi în valoare de 1.800 lei şi patru avertismente pentru nerespectarea prevederilor OUG 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura, precum şi un avertisment pentru nerespectarea prevederilor OUG 55 din 2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi”, a afirmat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

Politica