joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Misiune imposibilă. Şoferul care a lovit o fetiţă, de negăsit

Poliţiştii doljeni nu au dat încă de urma şoferului care, sâmbătă seara, a accidentat o copilă, de un an şi şapte luni, şi pe tatăl acesteia, după care a fugit de la locul faptei.

Poliţiştii au reuşit să afle ce maşină a fost implicată în accident. Este vorba de un Mercedes, clasa C, model 2000-2004, de culoare albastru închis ce prezintă avarii în partea dreaptă faţă: far spart şi buclier spart, din care lipseşte un colţ rămas la faţa locului. Cu toate acestea, maşina nu a fost găsită până acum. Iar misiunea poliţiştilor este una dificilă. În judeţ au fost identificate circa 200 astfel de autoturisme. Nici camerele de supraveghere din zonă nu au fost de prea mare ajutor, au precizat, pentru Jurnalul Olteniei, reprezentanţii Poliţiei Dolj.

În baza datelor obţinute de poliţişti până în prezent s-a identificat un număr de circa 200 de vehicule pe raza judeţului Dolj ale căror caracteristici corespund cu cele ale autoturismului implicat în accident. Deasemenea poliţiştii au întâmpinat dificultăţi cu camerele publice amplasate în zona respectivă, în sensul că acestea prezintă anumite defecţiuni şi pot fi vizionate live, nestocând imaginile surprinse. Oamenii legii au verificat zona producerii accidentului în încercarea de a găsi camere particulare amplasate în scări de bloc sau la diferite societăţi comerciale, dar fără rezultat până în momentul de faţă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, potrivit Poliţiei Dolj, accidentul, care a avut loc în cartierul Brazda lui Novac, a fost provocat de şoferul unui autoturism care circula dinspre Gară către Brazdă şi care a încercat să evite impactul cu un alt autoturism care acorda prioritate pietonilor la trecerea de pietoni. Şoferul vinovat a virat stânga şi l-a lovit pe bărbat şi pe fetiţa sa care se afla pe o bicicletă. După producerea accidentului şoferul a fugit de la faţa locului şi este căutat acum de Poliţie atât în Craiova, cât şi în localităţile învecinate. Fetiţa şi tatăl său au fost duşi la spital. Potrivit Poliţiei, tatăl nu a suferit răni grave. Copila însă are o fractură la femurul drept, dar şi alte răni.

Politica