joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Străini depistaţi cu şedere ilegală

17 străini au fost depistaţi, în anul 2017, de poliţiştii de emigrări din Olt, în situații ilegale și au fost emise trei decizii de returnare. Totodată, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.600 de lei.

 

Potrivit raportului de bilanţ al Biroului pentru Imigrări Olt, pe linia combaterii șederii ilegale, în anul 2017, au fost organizate 95 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 17 străini în situații ilegale.

„Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise trei decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, trei comunicări de părăsire a teritoriului României iar ceilalți 11 străini au fost puşi în legalitate”, se precizează în documentul citat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României pentru doi cetățeni străini din Republica Moldova și Brunei.

Totodată, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de  4.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

„Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului”, se mai arată în bilanţ.

În cursul anului 2017, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Olt au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 831 de persoane, dintre care 536 din state terțe și 295 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Politica