vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fabrică de brichetare a cărbunelui, la Peștișani

În comuna gorjeană Peștișani va funcționa o fabrică de brichetare a cărbunelui. Aceasta va fi înființată în satul Gureni, investitorii care au pus ochiul pe materia primă fiind de origine chineză. După această primă investiție vor urma alte două fabrici, una de peleți și alta de cărămidă.

 

La fabrica de brichetare a cărbunelui, unitate care ar urma să funcționeze în Peștișani din primăvara acestui an, vor lucra aproximativ 40 de persoane, ceea ce este îmbucurător pentru gorjenii din zonă. În acest sens au fost deja recrutate nu mai puțin de 13 persoane, acțiunea fiind în derulare.

„Au fost făcute primele angajări, 13 persoane, urmând ca până în primăvară să fie circa 40 de angajați. Investiția nu se oprește aici. Vor mai fi aduse o linie, sau chiar două, întrucât pe fondul scumpirii lemnului și al interzicerii vânzării cărbunelui către populație, brichetele de cărbune vor avea mare succes pe piață. Primăria Peștișani a suținut acest grup de investitori cu absolut tot ce a ținut de ea, urmând să vedem acum ce se va întâmpla concret”, a precizat primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica