Olt: Arestat preventiv după ce şi-a înjunghiat fratele

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Morunglav, a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, după ce l-a lovit cu cuţitul pe fratele său.

Viorel Remus Roncea a fost reţinut duminică noaptea, după ce în cursul zilei, s-a certat şi s-a bătut cu fratele său, totul culminând cu aplicarea unei lovituri de cuţit în zona toracelui. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt a admis propunerea procurorilor.

Este vorba de o neînţelegere dintre doi fraţi din Morunglav. Pe fondul discuţiilor, s-au luat la ceartă. S-au aplicat, în prealabil, nişte lovituri, după care inculpatul a luat un cuţit. S-au îmbrâncit, iar în cele din urmă i-a fost aplicată o lovitură în zona hemitoracelui stâng. Evenimentul s-a întâmplat duminică, când a fost şi reţinut”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că cei doi s-au luat la ceartă după ce Viorel Remus Roncea, după ce a venit de la o partidă de fotbal, l-a găsit pe fratele său stând în patul lui.

Populare

Recomandări

Mititelu nu îl mai vinde pe Bauza: „Nu poate să plece”

Adrian Mititelu nu vrea să mai vândă niciun jucător....

VIDEO. Tânăr doljean, prins de Poliție după ce a profitat de două fete

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din...

Polițiști alertați degeaba la Şimnicu de Sus. Și-a prins fata cu un băiat

Poliţişti din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Melineşti au...