vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fostul poliţist Liviu Voiculescu a anunţat că va candida la şefia PNL Olt, chiar dacă e trimis în judecată de DIICOT

Preşedintele interimar al PNL Olt, Liviu Voiculescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va candida la alegerile pentru şefia filialei judeţene, adăugând că faptul că este trimis în judecată într-un dosar de procurorii DIICOT „nu este un impediment”.

Voiculescu şi-a exprimat dorinţa ca alegerile pentru noua conducere să fie organizate „cât mai curând”.

O să am discuţii cu conducerea centrală a partidului să stabilească data alegerilor, cât mai curând, deoarece toţi membrii PNL Olt îşi doresc stabilitate şi nu vrem să stăm într-o situaţie de incertitudine şi de interimat. În perioada următoare o să iau legătura şi cu toţi preşedinţii de organizaţii pentru a stabili împreună direcţiile de urmat”, a declarat el.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şeful interimar al liberalilor olteni a mai spus că încă nu ştie dacă va avea şi vreun contracandidat.

Simt că am o datorie morală faţă de cel care a fost Costel Moisescu şi după cum s-a văzut şi la votul din BPJ, am şi susţinerea colegilor din partid. Este libertatea oricărui membru PNL să se înscrie, va fi timp suficient, şi să candideze la această funcţie. Orice membru e binevenit. (…) Deja am luat această decizie şi vă spun cu toată deschiderea: voi candida la preşedinţia Filialei Olt. Preşedintele va fi ales de către Comitetul de Coordonare Judeţean, în urma normei de reprezentare stabilite de către BPJ, prin vot secret. Cine întruneşte cele mai multe voturi, va deveni preşedintele Filialei Olt”, a mai spus Voiculescu.

Actualul primar al comunei Cungrea, fost inspector principal de poliţie, Liviu Voiculescu a fost trimis în judecată alături de alte 20 de persoane, printre care se numără colegii săi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Olt, Laurenţiu Lazăr, zis Tătuţu’, şi Ciprian Gheorghiceanu, mai mulţi angajaţi ai Finanţelor Publice Olt şi oameni de afaceri din Olt şi Dolj. Liviu Voiculescu este acuzat, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

Cauza se află pe rolul Tribunalului Dolj. Preşedintele interimar al PNL Olt a declarat că acest dosar nu reprezintă un impediment în a candida pentru şefia organizaţiei judeţene.

Eu, la acest moment, beneficiez ca orice cetăţean al României de prezumţia de nevinovăţie. Mă consider un om nevinovat, nu am încălcat legea niciodată şi am încredere că justiţia va face lumină într-o chestiune care trenează de ani buni şi care are anumite semne de întrebare. Nu este un impediment (faptul că este trimis în judecată – n.red.)”, a mai afirmat Liviu Voiculescu.

Politica