sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un spațiu cu utilități plătite, cadoul Primăriei pentru Ziua Persoanelor Vârstnice

Primăria Craiova le-a promis pensionarilor din Craiova că urmează să găsească un spațiu pentru aceștia, la care municipalitatea ar urma să plătească toate utilitățile. Anunțul a fost făcut de către primarul Mihail Genoiu înainte de ședința de Consiliu Local de joi, când în plen erau prezenți și mai mulți pensionari, care au venit să lanseze repezentanților Primăriei și Consiliului Local invitații la mai multe evenimente, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

„Să găsim un spațiu al căror utilități să fie, prin votul dumneavoastră și printr-un raport promovat într-o ședință de Consiliu, suportate de către Consiliul Local, așa cum este în toate orașele mari. Am constatat, din materialele oferite de domnul Trifan, că la Cluj există opt astfel de cluburi în toate cartierele. Haideți să încercăm să ajungem și noi acolo pentru că, v-am spus, să dea Dumnezeu să avem toți norocul să fim în Clubul Pensionarilor. Încă o dată, la mulți ani!”, a spus Genoiu.

Reamintim că, în februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul „Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica