joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copilă din Verguleasa-Olt, vândută de fratele său pe cateva sute de euro pentru a se prostitua în Turcia

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Verguleasa, a fost arestat preventiv pe 30 de zile, fiind acuzat de trafic de minori, după ce şi-a vândut sora, în vârstă de 14 ani, unei femeie în vârstă de 31 de ani, din Cungrea, contra sumei de 500 de euro, conform IPJ Olt, 300 de euro, conform DIICOT. Femeia de 31 de ani ar fi obligat-o pe minoră să practice prostituţia, în Turcia. Mandat de arestare a primit şi traficanta de carne vie, însă aceasta este încă în străinătate.

În acest dosar, a fot desfăşurată o percheziţie domiciliară, la începutul săptămânii în comuna Cungrea, județul Olt, la domiciliul Janei Elena Ostafe, femeia în vârstă de 31 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de  trafic de minori. Percheziţia a fost desfăşurată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt, anchetatorii ridicând, în vederea continuării cercetărilor, doză paşapoarte, un set fotografii și cărţi de vizită.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2014, Constantin Cosmin Zanfir, în vârstă de 23 de ani, din comuna Verguleasa,  ar fi vândut-o, pentru 500 de euro, pe sora sa, în vârstă de 14 ani, Janei Elena Ostafe din comuna Cungrea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ulterior, bărbatul ar fi ajutat-o să obţină o împuternicire, din partea părinţilor minorei, în baza căreia au putut să călătorească în Turcia, sub pretextul oferirii unei vacanţe. Potrivit informaţiilor Jurnalul Olteniei, o parte din suma de bani ar fi ajuns şi la părinţii fetei.

În oraşul Bodrum, din Turcia, cu sprijinul unui cetăţean de naţionalitate turcă, prin folosirea de violenţe şi ameninţări exercitate asupra minorei, femeia ar fi obligat-o să practice prostituţia timp de aproximativ 3 luni, încasând sumele de bani provenite din această activitate – peste 20.000 de euro.

„După câteva zile, persoana vătămată și inculpata Ostafe Jana Elena au plecat în Turcia și au ajuns în orașul Bodrum, fiind întâmpinate la sosire de un cetățean turc, care le-a condus la un apartament închiriat. După ce s-au cazat, inculpata i-a comunicat persoanei vătămate faptul că a fost adusă în Turcia pentru a practica prostituția, fapt cu care minora nu a fost de acord, context în care a fost lovită cu palmele peste față de inculpata și amenințată că în cazul în care nu se supune îl va chema pe inculpatul Zamfir Constantin Cosmin să o oblige să practice prostituția”, spun procurorii DIICOT.

Anchetatorii arată că, sub imperiul stării de teamă, fata a acceptat să practice prostituția, sens în care Jana Elena Ostafe îi aducea clienți cu care întreținea raporturi sexuale contra sumei de 100 euro pentru fiecare oră, iar toate sumele de bani erau încasate de către inculpată.

„Persoana vătămată a fost obligată să practice prostituția în folosul inculpatei Ostafe Jana timp de 3 luni, până la data de 09.05.2014, moment marcat de expirarea vizei de ședere pe teritoriul Turciei”, mai arată DIICOT.

Constantin Cosmin Zanfir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 21 septembrie, după ce magistraţii Tribunalului Olt au admis propunerea DIICOT Olt. Şase zile mai târziu, aceeaşi judecători au decis şi arestarea preventivă a Janei Elena Ostafe. Aceasta se află încă în Turcia.

Politica