duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

„Mă leg să învăţ carte spre a sluji cu destoinicie patria şi armata României”

Alături de părinți, profesori și cadre militare, și de doar doi reprezentanți ai autorităților locale, elevii Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova au jurat din nou: „Eu, elev, mă leg să învăţ carte, să îmi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie patria şi armata României, aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

Împreună cu cei 315 elevi înmatriculaţi în Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, la ceremonia de deschidere a anului școlar 2017-2018 au luat parte părinţii elevilor, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, comandanţi ai unităţilor militare din garnizoană şi din regiunea Olteniei, precum și cadre militare în activitate. De menționat este că dacă anul trecut la festivități au fost prezenți mai marii orașului și ai județului, de data aceasta, alături de elevii militari s-au aflat doar Sorin Manda, administratorul public al Craiovei, iar din partea Prefecturii Dolj a fost prezent Victor Nicoară.

Elevii militari le-au cerut părinților, dar și dascălilor și autorităților locale și județene să îi încurajeze în continuare, să fie mândri de ei și să îi sprijine în formare și pregătire.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comandanul Colegiului, col. Ovidiu Plopan, a ținut să reamintească performanțele elevilor obținute în primul an de existență a instituției de învățământ.

Festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2017-2018, ne permite să transmitem că după un an instituția noastră onorează prin reușite și realizări, prezența în cadrul uneia dintre cele mai apreciate familii, respectiv cea a Colegiilor Naționale Militare. Pe parcursul anului încheiat, 200 de tineri plini de speranță și încredere și-au asumat rolul de continuatori ai tradițiilor istoricei școli ai fiilor de militari, înființată aici, la Craiova, în anul 1881, și îndrumați de un inimos și foarte bine pregătit corp de cadre didactice și militare au îndrăznit să raporteze: procent de promovabilitate 99,49%, trei participări la olimpiadele școlare naționale, unde au obținut o mențiune și un premiu special, 37 de premii și mențiuni la concursurile județene și naționale. Putem astăzi să afirmăm că aici, în Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu, printr-o bună educație, dascălii au reușit să inspire elevilor stimă și respect”, a declarat col. Ovidiu Plopan.

120 de elevi au început, luni, clasa a IX-a la Colegiul Militar din Craiova, cu toții au manuale și condiții de cazare, a mai afirmat colonelul Plopan, menționând totodată că din noiembrie insituția va dispune de un nou pavilion de cazare.

Elevilor din clasele mari, le-a adresat un mesaj, la început de an școlar, elev plutonier adjutant George Valentin Ionescu.

Ne aflăm astăzi la începutul unui drum comun, pășim pe o treaptă spre un ideal ce sădește în sufletele noastre dorința de a ne consolida cunoștințele, de a ne concentra eforturile spre perfecționarea pregătirii individuale și spre obținerea unor rezultate care să ne dea satisfacția reușitei”, a spus tânărul care nu a uitat să încurajeze bobocii.

Eleva Maria Teodora Curea a vorbit în numele bobocilor: “Pășim astăzi pe acest drum al fundamentării principiilor și a desăvârșirii sinelui, cu emoția inerentă vârstei inocente, dar cu încrederea că vom depăși prin eforturi susținute toate obstacolele. Suntem conștienți că avem o mare responsabilitate în perpetuarea și creșterea prestigiului acestei instituții de învățământ militar în care am fost admiși”.

Alături de elevi, la fel ca și anul trecut, s-a aflat general locotenent, Adrian Tolea, locţiitor al şefului Statului Major General.

Trăiesc aceeași emoție pe care am trăit-o și la prima festivitate de deschidere a anului de învățământ în urmă cu un an aici la Craiova unde un grup de oameni inimoși, hotăți au luat decizia de reînființare a tradiției primului colegiu național militar înființat în anul 1881, în vremea primului ministru Dimitrie Sturdza. Liceul de atunci primea denumirea onorifică Dimitrie Sturdza. Rolul nostru, rolul vostru este așa cum a început legământul față de școală să învățați. Rolul pe care îl aveți până la finalizarea cursurilor va fi să vă pregătiți continuu, să vă pregătiți pentru admiterea în academiile categoriilor de forțe, în celelalte instituții de învățământ superior militar”, le-a transmis locţiitorul şefului Statului Major General elevilor din Craiova.

Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu”, unitate de învăţământ de filieră vocaţională, profil militar şi cu specializarea matematică-informatică, s-a înființat la data de 1 iulie 2017, în garnizoana Craiova.

Dotările Colegiului Militar s-au realizat într-o perioadă de aproximativ cinci luni, iar elevii au beneficiat, de la început, de mobilier nou atât în dormitoare cât şi în sălile de clasă sau de lectură.

Tinerii au un program fix pe care trebuie să îl urmeze, ieşirea din incinta şcolii se face pe bază de învoire, iar lecţiile predate şi într-un liceu civil se îmbină aici cu instrucţia militară şi rigorile unei cariere în uniformă militară.

Colegiul are ca misiune, spun reprezentanții instituției, formarea competenţelor specifice profilului militar şi dezvoltarea şi diversificarea competenţelor cheie adecvate profilului militar şi specializării matematică – informatică, în paralel cu specializarea militară primară a resursei umane, în perspectiva accederii în instituţiile militare de învăţământ universitar sau preuniversitar.

De asemenea, Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova urmăreşte descoperirea, identificarea şi punerea în valoare a calităţilor personale ale fiecărui elev şi oferă oportunităţi diversificate de educaţie şi instruire de excepţie a tinerilor din zona Olteniei şi din alte zone ale ţării.

Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, ca furnizor de servicii educaţionale, îşi propune asigurarea unei solide pregătiri ştiinţifice a elevilor, precum realizarea standardelor de educaţie la cel mai înalt nivel şi orientarea profesională competentă pentru ca aceştia să urmeze o carieră militară de succes, în concordanţă cu nevoile Armatei României.

Politica