vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Seminar pentru produsele tradiționale

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a participat miercuri, la o întâlnire de lucru ce a avut loc între producători agricoli din judeţul Gorj, reprezentanţi ai asociaţiilor agricole, Grupurilor de Acţiune Locală-GAL, ai autorităţilor publice locale şi o echipă de specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), coordonată de Ionuţ-George Diaconeasa, consilier al ministrului Agriculturii.
Seminarul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Agricultură la iniţiativa MADR. Discuţiile s-au referit la accelerarea demersurilor pentru înregistrarea a noi produse tradiţionale protejate la nivel european şi s-au axat, cu prioritate, pe informarea producătorilor agricoli despre modalitatea de înregistrare a produselor în categoria produse tradiţionale.
Au fost prezentate şi analizate condiţiile legislative şi criteriile de calificare în baza ghidului de bune practici existent la nivel naţional. Conform precizărilor Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, în perioada următoare, va urma o serie de întâlniri, dorindu-se şi la Gorj identificarea de produse pentru înregistrarea acestora în schema naţională şi europeană.

CJ Gorj

Politica