marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ion Cupă: În 2020 vom fi principala forță politică liberală din Dolj

Președintele ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, a afirmat, joi, că rezultatul obținut de partid la alegerile locale parțiale de duminică a fost unul bun, dar și că organizația județeană este pe un trend ascendent, iar în 2020 va fi principala forță politică liberală din Dolj.

Aproape am dublat scorul de la locale și parlamentare ceea nu este puțin lucru pentru un partid nou înființat. Mai ales că organizația municipală este una nouă, formată în cursul acestui an. De două – trei luni președinte la municipiu este doamna Anișoara Stănculescu și cu atât mai mult credem că este un rezultat bun pentru noi și suntem mulțumiți. Suntem peste media pe țară – 11%, procent obținut duminică de ALDE. Suntem pe locul trei la nivel național ca partid după PSD, PNL. Noi avem 12,1%. Candidatul nostru a avut un trend foarte bun după lansare candidaturii și în campanie.

Se vede că investițiile noastre politice dau roade. Ne-am apropiat și mai mult de scorul PNL și cred, cu toată convingerea, că în 2020 vom fi principala forță politică liberală din Dolj, a afirmat Ion Cupă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a precizat că partidul rămâne deschis pentru noi membri și că ALDE Dolj vrea să obțină voturi pe încredere, pe soluții și nu de linșarea adversarului.

Vom căuta printre votanții noștri oameni cu voce, cu personalitate puternică, care să vină alături de noi în prima linie a bătăliei pentru o Craiovă așa cum ne dorim cu toții.

O felicit pe Anișoara Stănculescu pentru curajul de a candida și pentru rezultatul obținut. Este un câștig pentru ALDE. Acest model vrem să-l multiplicăm în perioada următoare pentru a deveni o echipă puternică până la următoarele alegeri, a adăugat deputatul Ion Cupă.

Anișoara Stănculescu, președinte ALDE Craiova și candidatul partidului la funcția de primar al orașului la parțialele de duminică, a declarat că va continua să îmbunătățească proiectul de dezvoltare a orașului prezentat în campania electorală.

Voi continuă să am un dialog cu cetățenii municipiului. Proiectul meu pentru Craiova nu a fost doar un exercițiu de campanie electorală. Vreau să îl îmbunătățim. Aș vrea să ne așezăm la o „masă a Craiovei toți cei care vrem binele orașului nostru: reprezentanții partidelor, mediului de afaceri, academic, al cercetării, asociațiile profesionale, de locatari, ONG-urile și să dezbatem concret lucruri bune, idei bune pentru Craiova. Rezultatul de la aceste alegeri mă onorează și mă obligă față de de colegii mei și față de cei care m-au votat. Le mulțumesc pentru că i-am simțit mereu aproape, a spus Anișoara Stănculescu.

Cei doi lideri ALDE au felicitat noul primar al Craiovei afirmând că îl vor susține și îl vor aprecia atunci când va avea rezultate bune în activitate, dar și că îi vor atrage atenția atunci când „lucrurile nu vor sta așa de bine în ceea ce privește orașul nostru.

Politica