Conecteaza-te cu noi

Mehedinți

Punct important pentru fetele lui Ispas

Publicat

pe

Atletic Drobeta a schimbat liderul în Liga a II-a de fotbal feminin. Severinencele au încurcat Atletic Onix Râmnicu Sărat, după un 2-2 spectaculos înregistrat, duminică, pe stadionul Termo.

Rezultatul înregistrat avea să fie surpriza rundei a IX-a. Fotbalistele pregătite de Daniel Ispas au intrat bine în joc și au deschis scorul prin golghetera Loredana Sîrbu, însă oaspetele au avut puterea de a întoarce scorul în decurs de câteva minute. Scorul final, 2-2, avea să fie stabilit de Ionelia Matei, după un assist al Loredanei Sîrbu. Egalul menține echipa severinencelor pe locul 4 în clasament, în vreme ce Atletic Onix Râmnicu Sărat a cedat fotoliul de lider celor de la Piroș Security.

La fel cum o arată și scorul, meciul a fost foarte echilibrat, în compania unei formații valoroase, care își dorește să promoveze în Liga I. Am fost mulțumit pentru atitudinea și efortul depuse. Nu ne-a fost deloc ușor deoarece adversrele sunt cu experiență la acest nivel, selectate din Buzău și din zona de sud a Moldovei. Cu puțin noroc puteam să le provocăm prima înfrângere stagională. Sperăm ca și în meciul următor, la o altă candidată la promovare, să avem aceiași atitudine și, cu siguranță, nu ne vom întoarce fără cel puțin un punct”, a declarat antrenorul Daniel Ispas.

Atletic Drobeta a utilizat jucătoarele: Lavinia Sporea, Paula Usturoi (cpt.), Sidonia Giuverdea, Dara Bărzuică, Roxana Safta, Ionelia Matei, Bianca Pîrvănescu, Roxana Știubei (Larisa Cimpuieru), Lavinia Erceanu (Anastasia Vlad Popescu), Loredana Sîrbu, Cerasela Băluță (Alexandra Amza).

Reprezentantele Severinului se vor deplasa duminică, 9 aprilie, pe terenul celor de la Banat Girls. Bănățencele le-au învins în campionat în manșa tur (2-0), dar și în Cupa României (8-1).

© 2021. Toate drepturile rezervate.