luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Avocat: ,,Abia acum CL Severin a fost legal constituit. Viceprimarii sunt în ilegalitate la fel ca toate celălalte HCL adoptate până acum!”

Pare de necrezut dar abia de ieri, când s-a pus în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, se poate spune că Severinul are un Consiliu Local legal constituit. Însă scandalul nici pe departe nu s-a încheiat. După anularea HCL nr.2 instanţa de judecată urmează să se pronunţe şi în privinţa hotărârii de alegere a viceprimarilor, HCL nr.3 dar şi a celorlalte hotărâri, circa 200 la număr, adoptate de un consiliu local nelegal până la data de ieri. Avocatul Sorin Crudiu susţine că zilele viceprimarilor Cornel Folescu şi Daniel Cîrjan sunt numărate şi că instanţa de judecată va constata nulitatea hotărârii de consiliu local prin care cei doi au fost aleşi în funcţii.

Consilierii locali ai municipiului Drobeta Turnu Severin au fost validaţi în funcţie ieri după ce o decizie a Curţii de Apel Craiova a anulat HCL nr.2 de validare a Consiliului Local în vara anului 2016 după alegerile locale. Mai exact, judecătorii au decis că trebuie reluată de la capăt procedura de validare a consilierilor locali întrucât fără temei legal, s-a refuzat validarea unor aleşi locali, lucru ce a facilitat crearea unei noi majorităţi şi alegerea altor viceprimari decât cei agreaţi de Alianţa PSD-UNPR, câştigătoare a alegerilor din iunie 2016. Cum instanţa a stabilit că HCL Severin nr.2 privind validarea consilierilor locali este nulă, ieri într-o şedinţă de CL au fost revalidaţi toţi consilierii locali severineni.

,,Am pus în exectutare o sentinţă judecătorească privind revalidarea Consiliului Local. Dacă ţineţi minte, în vară a fost un întreg scandal cu faptul că anumiţi consilieri nu au fost validaţi. În şedinţa de acum i-am revalidat. Urmează să vedem dacă, pe viitor, vor mai fi atacate şi alte hotărâri din şedinţa din iunie”, a declarat primarul municipiului, Marius Screciu. În iunie 2016, consilierii locali liberali, în frunte cu preşedintele PNL Mehedinţi Virgil Popescu, dar şi doi consilieri locali rebeli de la PSD, Alin Rapcea şi Gheorghe Folescu s-au înfrăţit politic, au format un fel de mic USL pentru ciolan. Concret, puterea şi opoziţia şi-au dat mâna pentru ca liberalul Daniel Cîrjan şi pesedistul rebel Cornel Folescu să ajungă viceprimari. Acest lucru s-a şi întâmplat. Numai că s-a întâmplat printr-o premeditare golănească, prin încălcarea legii. Mai exact acest grup de consilieri PNL-PSD pus pe căpătuială a refuzat fără un temei legal să valideze un număr de 3 consilieri locali UNPR, acum PMP. Nu au dorit în ruptul capului să îi valideze în HCL nr.2 de validare a consilierilor locali severineni. Pentru că dacă i-ar fi validat nu ar mai fi deţinut ei majoritatea în CL Severin şi implicit nu ar mai fi putut obţine funcţiile de viceprimari. A urmat apoi HCL nr.3 de alegere a viceprimarilor în care ei şi-au putut face mendrele liniştiţi. Și după ce viceprimarii s-au văzut cu sacii în căruţă , chipurile, ca să dea aparenţă de legalitate, s-au validat şi ceilalţi 3 consilieri locali. Ori aici e esenţa problemei că liberalul Daniel Cîrjan şi pesedistul Cornel Folescu sunt viceprimari aleşi de un Consiliu Local nelegal, prin nevalidarea premeditată şi fără temei legal a celor 3 consilieri locali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Crudiu: ,,Viceprimarii sunt în ilegalitate”

Avocatul Sorin Crudiu cel care i-a reprezentat în instanţă pe cei 3 consilieri locali nevalidaţi de colegii lor fără un temei legal ne-a declarat ieri că zilele viceprimarilor Daniel Cîrjan şi Cornel Folescu în funcţii sunt numărate: ,,Abia acum s-a ajuns la momentul de după alegerile din vara anului 2016. Abia acum ne-am întors la legalitate, a fost constituit în mod legal Consiliul Local Severin şi au fost validaţi consilierii locali. De aici pornim. Aşa că vă pot anunţa că tot ce s-a întâmplat ulterior în CLSeverin este în ilegalitate. Aici mă refer la hotărârile de Consiliu Local numerele 3, 4, 5 şi aşa mai departe până la circa 200 de hotărâri. Toate sunt lovite de nulitate absolută pentru că toate au fost adoptate de un consiliu ilegal constituit. Viceprimarii din punctul nostru de vedere sunt în ilegalitate şi e o chestiune de zile până când instanţa de judecată va constata acest lucru şi se va pronunţa. Săptămâna viitoare Tribunalul Mehedinţi va pronunţa soluţia în acest dosar ”, a adeclarat avocatul Sorin Crudiu.

Consilierul local Narcis Bordea: ,,Viceprimarii vor da înapoi banii”

Consilierul local UNPR Narcis Bordea avocat şi el de profesie a explicat că viceprimarii au rămas în funcţii întrucât instanţa nu s-a pronunţat încă în privinţa anulării HCL nr3. Însă din moment ce HCL nr. 2 a fost dovedită ca fiind nelegală, e lesne de înţeles ce va urma: ,,Acum în această şedinţă doar s-a dispuse revalidarea consilierilor aşa cum a decis instanţa prin anularea HCLnr.2 a CL Severin. Însă finaliatatea va fi aceeaşi, se va anula în instanţă şi HCL nr.3 privind alegerea viceprimarilor pentru că s-a făcut de către un Consiliu Local ilegal constituit şi a celorlalte hotărâri date până acum. Știu şi viceprimarii că îşi vor pierde funcţiile dar trag de timp. Dar riscă să dea înapoi toţi banii pe salariile de viceprimari plus tot ce au semnat se poate anula de către instanţă. Luni la Tribunalul Mehedinţi pe 27 februarie se dă soluţie în dosarul de anulare a HCL nr. 3, 4, 5, 6 ş.a.m.d. Da, este cu recurs la Craiova, la Curtea de Apel”, a declarat avocatul Narcis Bordea.

 

 

Politica