Liderii PSD Mehedinți fac scut în jurul conducătorului iubit și cer excluderea lui Chirica

Date:

Pesediștii mehedințeni sunt trup și suflet cu Liviu Dragnea și fac scut în jurul conducătorului iubit. PSD Mehedinți a votat în unanimitate propunerea de excludere din partid a primarului din Iași, Mihai Chirica, și sprijin necondiționat pentru Guvernul Grindeanu. Toate aceste două ,,rezoluții” au fost decise cu unanimitate de voturi în organizația județeană. Niciun vot de abținere, niciunul împotrivă. Membrii Comitetului Executiv Județean și primarii Partidului Social Democrat din județul Mehedinţi au analizat situația politică națională şi atacurile la care este supus atât Partidul Social Democrat cât şi Guvernul României condus de Sorin Grindeanu. De asemenea, au pus în discuție și declarațiile unor lideri ai partidului care au adus prejudicii de imagine formaţiunii politice precum și Guvernului României. În urma acestei şedinţe, organizaţia PSD Mehedinţi a adoptat cu unanimitate de voturi două rezoluţii şi a propus excluderea din partid a primarului din Iaşi, Mihai Chirica.

„Avem convingerea că Guvernul Grindeanu poate să pună în aplicare programul de guvernare, avem convingerea că preşedintele Dragnea, aşa cum ne-a condus la victorie la alegerile parlamentare poate conduce partidul  în continuare şi va fi garantul punerii în aplicare a programului de guvernare asumat, iar în sensul acesta am şi adoptat o rezoluţie de susţinere. În ceea ce priveşte atitudinea manifestată de preşedintele interimar al organizaţie PSD Iaşi, domnul Mihai Chirica, această atitudine a fost dezbătută în cadrul şedinţei de comitet executiv judeţean şi am ajuns la concluzia că organizaţia PSD Mehedinţi propune excluderea din rândurile PSD a domnului Mihai Chirica”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele PSD Mehedinţi. Ambele rezoluţii au fost votate cu unanimitate de voturi, iar propunerile făcute de organizaţia PSD Mehedinţi au fost trimise la sediul din Kiseleff, pe masa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Share post:

Popular

ULTIMA ORĂ
Recente

După zilele caniculare, vremea devine instabilă! Vor fi vijelii și grindină

Vremea va rămâne foarte caldă în următoarele două zile. Codul...

Alexandru Ișfan este încă pe lista CSU! La ce echipă și-ar dori jucătorul să presteze!

După ce au adus numai jucători liberi de contract,...

Pepe Bauza e netransferabil: „Am avut ofertă de 2 milioane și nu l-am dat”

Marele absent al derby-ului FCU - CSU este bijuteria...

Mehedinți. Jandarmii au scos un șarpe din canalizarea unei case

Jandarmii mehedințeni au scos un șarpe din canalizarea unei...