Guvern: OUG 13/2017, abrogată. Abrogarea, publicată în Monitorul Oficial

UPDATE: Ordonanța de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală a fost publicată duminică în Monitorul Oficial, anunța Agerpres.

Astăzi, în cadrul ședinței de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, a anunțat Guvernul într-un comunicat de presă.

„De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele  Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informațiile vor fi făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament”- se mai arată în comunicat. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Populare

Recomandări

Elevii și profesorii vor avea o zi liberă săptămâna aceasta

Profesorii și elevii din toată țara vor avea liber...

Exclusiv! Mărturii care demontează “poeziile” livrate opiniei publice în scandalul de la Pedagogic

Continuă cam fără succes cercetarea la Colegiul Național de...

Opera lui Brâncuși, lăsată de izbeliște

„Ea trebuie restaurată și pusă în lumină într-un loc,...

Turişti atacaţi de ursul pe care încercau să-l fotografieze, pe Transfăgărășan

Mai mulți turiști au fost atacați de un urs,...