vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copiii lui Rapcea luptă pentru medalii, la Arad

 

După ce s-a calificat, în premieră, la un turneul final, ACS Luceafărul Drobeta speră să prindă podiumul la Arad

Deşi speră să organizeze şi turneul final al Trofeului Gheorghe Ene, rezervat copiilor născuţi în anul 2008, echipa severineană va lupta pentru medalii la Arad. ACS Luceafărul Drobeta a fost repartizată în grupă cu FC Dani Coman Piteşti, Real Junior Vaslui şi CS Luceafărul Cluj. Din cealaltă grupă fac parte Atletico Arad, Interstar Sibiu, Galatic Bucureşti şi Academia Stars Brăila. Echipele clasate pe primul loc, în cele două grupe, vor juca finala, iar cele de pe locul secund vor lupta pentru medaliile de bronz. Meciul Luceafărul Cluj – Luceafărul Drobeta, programat mâine, de la ora 9, deschide turneul găzduit de Atletico Arad. Și echipa severineană îşi depusese candidatura pentru a organiza turneul final, dar FRF a optat pentru varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar.

Din păcate, nu am câştigat licitaţia pentru a organiza turneul final. FRF a fost mulţumită de cum am găzduit turneul zonal, dar Aradul a venit cu o ofertă de cazare, mai ieftină, pentru echipe. Sperăm să nu fie ultima ocazie să organizăm un turneul final şi să mai trecem pe viitor de fazele zonale. Acum mergem încrezători la Arad, deşi va fi o luptă grea. Ambele grupe sunt foarte dificile, fiindcă, indiferent cu cine jucam, întâlneam tot câştigătoare de faze zonale. Fiind o premieră pentru noi, nu am stabilit un obiectiv anume. Sufleteşte ne dorim să fim surpriza plăcută a turneului şi să luăm o medalie”, a spus managerul clubului Luceafărul Drobeta, Alexandru Sitaru. La Arad, echipa severineană va miza pe acelaşi lot, ca la etapa zonală. Astfel, antrenorul Alin Rapcea va conta pe: David Preduţ – Adelin Negrescu, Mark Lungu, Roberto Dulan, Alberto Miţaru, Sorin Nedela, Ianis Șerbănescu, Rareş Sbîrnaure şi Răzvan Marcu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul turneului final

Marţi, 20 decembrie

Ora 9: Luceafărul Cluj – Luceafărul Drobeta

Ora 10: FC Dani Coman Piteşti – Real Junior Vaslui

Ora 11: Interstar Sibiu – Galatic Bucureşti

Ora 12: Atletico Arad – Academia Stars Brăila

Ora 15: Luceafărul Drobeta – Real Junior Vaslui

Ora 16: Luceafărul Cluj – FC Dani Coman Piteşti

Ora 17: Galatic Bucureşti – Academia Stars Brăila

Ora 18: Interstar Sibiu – Atletico Arad

Miercuri, 21 decembrie

Ora 9: FC Dani Coman Piteşti – Luceafărul Drobeta

Ora 10: Real Junior Vaslui – Luceafărul Cluj

Ora 11: Atletico Arad – Galatic Bucureşti

Ora 12: Academia Stars Brăila – Interstar Sibiu

Ora 17: Finala mică

Ora 18: Finala mare

Politica